Cele zece vedete, împărțite în două tabere, a Galacticilor și a Starurilor, vor trebui să strângă cât mai multe puncte care, la finalul show-ului, se vor transforma în bani pentru o cauză umanitară. Astfel, prima ediție “Scena misterelor” va aduce față în față tabăra formată din Pepe, Diana Munteanu, Cosmin Seleși, Antonia și Liviu Teodorescu și tabăra din care fac parte Dorian Popa, Rona Hartner, Alex Velea, Sorana Mohamad și nea Mărin Barbu. Cu toții vor avea misiunea să ghicească celebritățile care se ascund în spatele măștilor.
În fiecare ediție, șase măști dintre cele mai spectaculoase vor veni în fața telespectatorilor, pe parcursul a trei tablouri disticte, “construite” în platoul de la “Scena misterelor”. Vedetele care au misiunea să ghicească cine e în spatele lor vor putea beneficia de o serie de indicii oferite de Dan Negru, dar numai după ce vor trece prin câteva probe, una mai haioasă decât alta. La finalul serii, câștigă acea tabără a vedetelor care a ghicit cele mai multe măști. Premiul în bani va fi donat unei cauze umanitare.
Cine sunt celebritățile care se deghizează în prima ediție “Scena misterelor”, telespectatorii vor vedea joi, 28 februarie, de la ora 20.00, numai la Antena 1.
În prima ediție “Scena misterelor”, Antonia, Alex Velea, nea Mărin, Sorana Mohamad și Liviu Teodorescu vor ghici, alături de vedetele permanente, cine se ascunde în spatele măștilor
Joi, 28 februarie, de la ora 20.00, în prima ediție a show-ului “Scena misterelor”, la Antena 1, Antonia, Alex Velea, nea Mărin Barbu, Sorana Mohamad și Liviu Teodorescu vor trebui să ghicească, alături de vedetele permanente – Pepe, Diana Munteanu, Rona Hartner, Dorian Popa și Cosmin Seleși , cine sunt personalitățile din spatele măștilor care vor urca pe scena emisiunii prezentate de Dan Negru.
Posteaza comentariu