Pe parcursul lunii, duminica la 16:00, DIVA ne propune filme romantice de excepție. Pe 4 februarie urmărim povestea Jessicăi, o mamă singură, proprietara unui restaurant în pragul falimentului, care găsește inspirația de care avea nevoie atunci când prietenul ei din liceu, Chase, jucător profesionist de baseball, se întoarce în oraș, în filmul dramatic Partida perfectă, cu Nikki Deloach și Andrew W. Walker. Un alt film în premieră în România este Zilele îndrăgostiților, pe 18 februarie, despre un director executiv workaholic (Nicky Whelan), care retrăieşte aceeaşi zi de Sfântul Valentin iar şi iar, până ce găseşte bărbatul potrivit pentru ea.
Pe 10 și 11 februarie la DIVA este Weekendul iubirii, începând de la ora 12:00. Vom urmări Dragoste la prima vedere (premieră în țara noastră, sâmbătă, 10 februarie, de la 16:00), un film romantic cu Amy Smart și Adrian Grenier, despre o tânără dezamăgită în iubire, care găseşte la metrou telefonul unui necunoscut chipeş și porneşte în căutarea acestuia şi a sinelui.
Duminică, 11 februarie, de la ora 16:00, în premiera Dragoste la Paris, cu Rebecca Romijin și Jerry O'Connell, o tânără revine la Paris după douăzeci de ani şi începe o călătorie romantică de redescoperire, când ia din nou legătura cu prima ei dragoste.
Sărbătoriți, așadar, iubirea alături de DIVA și filmele speciale de Ziua Îndrăgostiților, cu actori celebri:
Partida perfectă - 4 februarie, la 16:00
Sfaturi de Sf. Valentin - 10 februarie, la 12:00
Reţeta dragostei - 10 februarie, la 14:00
Dragoste la prima vedere - 10 februarie, la 16:00
Așa cum ești - 11 februarie, la 12:00
Partida perfectă - 11 februarie, la 14:00
Dragoste la Paris - 11 februarie, la 16:00
Zilele îndrăgostiților - 18 februarie, la 16:00
În luna februarie, sărbătorim iubirea alături de filmele speciale de Ziua Îndrăostiţilor de la Diva
În luna februarie, iubirea plutește în aer, iar DIVA o împărtășește publicului său, cu ajutorul filmelor speciale de Ziua Îndrăgostiților. Premiere în România, actori celebri - printre care Rebecca Romijin, Jerry O'Connell, Amy Smart sau Adrian Grenier - și titluri emoționante vă invită în fața ecranului, în Luna Iubirii.