Gala Premiilor EXCELSIOR - Următorul pas spre Eurovision Choir of the Year 2018

Duminică, 10 decembrie 2017, în transmisiune directă pe TVR 2, va avea loc finala concursului național Gala Premiilor EXCELSIOR, organizată de Primăria Capitalei prin Teatrul EXCELSIOR, în parteneriat cu Societatea Română de Televiziune, un eveniment care își propune să premieze cele mai reprezentative coruri școlare de amatori din România.
Cel mai bun cor desemnat de juriul de specialitate dintre cele zece coruri finaliste, va reprezenta țara noastră, ca primă opțiune a Televiziunii Române, la Concursul Internațional „Eurovision Choir of the Year 2018”, eveniment organizat la nivel internațional de European Broadcasting Union (EBU).

Evenimentul va fi prezentat de Iuliana Tudor și Liana Stanciu și va fi difuzat în transmisiune directă pe TVR 2, duminică, 10 decembrie, începând cu orele 14:45. Invitate speciale vor fi artistele Ruslana și Helena Paparizou, laureate ale edițiilor anterioare ale concursului muzical Eurovision în anul 2004, respectiv 2005, care vor susține două recitaluri extraordinare în cadrul Galei Premiilor EXCELSIOR.

Cele zece coruri finaliste selectate de către membrii juriului pentru a participa la prima ediție a Galei Premiilor EXCELSIOR sunt: Corul „Unison”, Corala de fete „Ciprian Porumbescu”, Corul „Angeli Junior”, Corul „Orfeu”, Corul de Copii și Tineret „Simbol”, Corala „Fantasia”, Corul „Bravissimo”, Corul „Soli Deo Gloria”, Corul de Copii „Meloritm” și Corul „Sfânta Elisabeta”.

Juriul finalei concursului va fi format din: Gheorghe Zamfir – naist virtuoz și compozitor, prof.univ.dr.
Valentin Gruescu – maestru dirijor, Daniel Jinga – maestru de cor al Operei Naționale București, Adrian Găzdaru – Director Teatrul EXCELSIOR și Ana Maria Târâială – redactor muzical TVR.

Mai mult decât un simplu spectacol coral, Gala Premiilor EXCELSIOR propune un spectacol al diversității, care să pună în valoare personalitatea artistică a corurilor, calitatea interpretării vocale și, nu în ultimul rând, calitatea artistică a momentului prezentat, reflectată în elementele coregrafice, vestimentare și de specificitate culturală.

Gala Premiilor EXCELSIOR este una dintre manifestările de mare anvergură prin care Teatrul EXCELSIOR își propune să fie o rampă de lansare pentru tinerele talente, dar și o ocazie de întâlnire cu profesioniști pentru grupurile corale din toată țara.
Pe lângă o platformă educațională, programul asigură spații de desfășurare și manisfestare, precum și accesul la scene pe care talentul tinerilor interpreți să fie pus în valoare și recunoscut public.

Organizat de European Broadcasting Union (EBU), Concursul Eurovision Choir of the Year se va afla anul viitor la cea de-a doua ediție. Printre participanții primei ediții, de anul acesta, s-au numărat grupuri corale din Austria, Belgia, Danemarca, Estonia, Germania, Letonia, Slovenia și Ungaria.

Mai multe detalii şi noutăţi despre spectacolele şi programele teatrului sunt disponibile pe site-ul teatrul-excelsior.ro.

 
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod