Anul acesta, povestea şi personajele pe care publicul le ştie şi le iubeşte revin la viaţă într-o adaptare live-action spectaculoasă a celebrului film de animaţie Disney „Frumoasa şi Bestia”, printr-un regal cinematografic strălucitor – şi unul cu atât mai impresionant în format IMAX 3D. Filmul reprezintă povestea călătoriei fantastice a tinerei şi independentei eroine Belle, care e luată prizonieră de Bestie în castelul său. În ciuda temerilor sale, ea se împrieteneşte cu personalul fermecat al castelului şi învaţă să privească dincolo de chipul hidos al Bestiei, descoperind inima blândă a Prinţului captiv în interior.
"Mai mult" este cel mai bun mod de a descrie ceea ce IMAX aduce pe ecran pentru vizionarea „Frumoasa şi Bestia”.
Filmul „Frumoasa și Bestia” va avea premiera pe 17 martie 2017, fiind disponibil în format 3D (subtitrat şi dublat) şi IMAX 3D (subtitrat). Biletele s-au pus deja în vânzare pe cinemacity.ro. Chiar şi Bill Condon, regizorul filmului „Frumoasa şi Bestia”, declară că versiunea din sala IMAX l-a făcut să-şi vadă filmul într-o lumină cu totul nouă: „M-a făcut să mă simt ca şi cum am fost din nou pe acel platou masiv pe care am filmat. Era uriaş, iar posibilitatea de a vedea cât mai mult din el îmi dă un sentiment nemaipomenit.”
În sala IMAX ai parte de o vedere panoramică, un ecran care îţi captează privirea periferică mai mult decât orice altă experienţă cinematografică, iar formatul extins face lucrurile mai clare şi mişcările mai ample.
„Tot filmul este realizat pe moda veche. Poate am mers şi în locaţie o zi, dar mai tot filmul a fost realizat la Shepperton Studios, în modul în care ar fi făcut şi MGM la Hollywood în anii ’50. Am construit un sat întreg cu decoruri masive şi scene imense interconectate. Spre exemplu, puteam merge din sala de mese a castelului până la scările de la intrare şi în imensa sală de bal. Într-adevăr spectaculos. Şi aceste lucruri pot fi văzute foarte clar în formatul IMAX,” a declarat regizorul.
Condon a mai spus: „Avem acest ansamblu mare de interpreţi care îi joacă pe săteni. Dar, din nou, datorită dimensiunii imaginii, în IMAX ai parte de mai mult. Vezi mai multe personaje şi poţi observa mai mult din acţiune şi dintr-o mică poveste care are loc în fundal. Şi, dintr-odată e chiar acolo, în faţa ta."
Câteva scene i s-au părut regizorului speciale şi foarte potrivite pentru formatul IMAX: „Sala de bal, acea cameră imensă plină de candelabre care sunt incredibil de sus şi care încadrează întotdeauna partea superioară a imaginii. Filmul este plin de scene frumoase care îţi bucură privirea, iar aşa ai ocazia să vezi cât mai mult din ele, scena de bal fiind un exemplu foarte bun.” El a continuat: „De asemenea, cred că scenele de la castel – mai ales lupta din turn de la final, sentimentul de a fi în aer şi teama pe care o simţi când Bestia este forţată să sară din turn în turn, sunt mult mai intense în acest format.”
Adaptarea live-action a clasicei poveşti din "Frumoasa şi Bestia" celebrează una dintre cele mai cunoscute si durabile poveşti de iubire spuse vreodată, care a emoţionat generaţii timp de secole. Datorită imaginaţiei şi măiestriei regizorului Bill Condon şi a echipei de creaţie, publicul de toate vârstele se poate lăsa din nou captivat de aventura, pasiunea şi romantismul poveştii.
Posteaza comentariu