Food Bloggers Conference – Summer Edition - Cel mai important eveniment de food blogging

Cea de-a șasea ediție Food Bloggers Conference va avea loc pe 7 iunie 2017, la JW Marriott Grand Hotel, București. După o ediție de iarnă de succes, unde au fost prezenți unii dintre cei mai cunoscuți vorbitori din domeniu, Food Bloggers revine cu Summer Edition!

Food Bloggers Conference este evenimentul care aduce împreună pasionații de blogging și de gastronomie, influencerii din domeniu, precum și reprezentanți ai unor branduri renumite. Ediția de vara aceasta aduce o serie de seminarii si conferințe susținute de lideri de opinie din industrie, de chefi și specialiști pentru care gătitul este mai mult decât un hobby.

Participanților le sunt pregătite trei sesiuni de conferințe:

- How To Work with Brands – influencerii din domeniu vor oferi insight-uri despre colaborarea cu brandurile;
- Food Talk – bucătari cunoscuți vor împărtăși cele mai interesante povești culinare;
- The Power of Visual Content – o discuție interesantă despre puterea și importanța conținutului vizual în food blogging.

Fii pe 7 iunie online pe www.2017.foodbloggers.ro, pentru a urmări live această ediție Food Bloggers Conference.
Speakerii Food Bloggers Conference 2017 Summer Edition sunt: Nicolai Tand (La Cantine de Nicolai), Nicu Lica (JW Marriott Bucharest Grand Hotel), Robert Petrescu (MasterChef), Geanina Staicu-Avram (JamilaCuisine.ro), Andrei Aradits (Singur Cook), Teodora Rogobete (Teo’s Kitchen), Jonas Schafer (Valea Verde Resort), Andra Constantinescu (Menta & Rozmarin), Oana Voicu (Creative Ideas), Cristina Diaconescu Pirlitu (Foodwise).

Ziua se va încheia la Hard Rock Cafe, unde toți participanții sunt așteptați pentru socializare și relaxare.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod