Aflat pe scenă deja la vârsta de 12 ani, ai avea impresia că Florin Ristei cântă de o viață, însă drumul său în ale muzicii nu a început așa. Artistul nu avea planuri de a deveni cântăreț, iar drumul în cariera sa muzicală a fost deschis de mama sa, care, la acea vreme era profesoară de limba franceză și limba română. L-a însoțit, până la 18 ani, în toate drumurile la București - festivaluri, apariții TV, concerte (ei fiind din Galați), pentru a-l ajuta în cariera dorită.
„Mamei mele îi datorez începutul în muzică! La vârsta de 6 ani, m-a dus la lecții de vioară crezând că nu am calități vocale și nici vreo ureche muzicală deosebită.
Florin a studiat vioara timp de 7 ani, iar de la vârsta de 12 ani a studiat și pianul.
Florin Ristei s-a făcut cunoscut la vârsta de 12 ani, ca solist al trupei AMICI, cu piesa „Ea este Dana”. După 6 ani în trupa Marfar, în 2012 se hotărăște să înființeze trupa FreeStay - văzându-și concretizat unul din vise și ajungând, în scurt timp, unul dintre cele mai de succes proiecte de LIVE BAND din România.
În 2013 devine câștigătorul celui de-al treilea sezon X Factor Romania, (în 2013) iar în 2017, Florin câștigă premiul pentru „Cea mai bună voce masculină” la Gala Premiilor Radio România Actualități.