“Regatul de Gheaţă – Sărbători cu Olaf” este o poveste înduioşătoare despre familie şi despre cum oamenii duc tradiţiile mai departe.
Cu ocazia primului Crăciun în care uşile regatului s-au redeschis, Anna şi Elsa găzduiesc o petrecere pentru toţi locuitorii din Arendelle. Spre surprinderea lor însă, invitații pleacă devreme de la petrecere pentru a se bucura, în familie, de tradiţiile de sărbători.
Astfel, cele două surori realizează că ele nu au propriile tradiții și obiceiuri de iarnă, pentru că erau foarte mici când au rămas fără părinți.În acest scurtmetraj realizat de Disney-Pixar, Olaf are o misiune specială și anume aceea de a strânge cele mai frumoase tradiții din Arendelle pentru Anna, Elsa și Kristoff. Partenereul lui de nădejde în această aventură este nimeni altul decât renul Sven și, împreună, cei doi sunt hotărâți să salveze Crăciunul pentru prietenii lor dragi.
Totul ia însă o turnură neașteptată și din salvatori se transformă, până la urmă, în salvați. Cum vor decurge peripețiile celor doi buni prieteni, Oalf și Sven, dar și cum Anna și Elsa vor regăsi magia Crăciunului, telespectatorii mici și mari vor vedea sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 20.00, în premieră, la Antena1.
Mai mult, fanii ”Frozen” care urmăresc scurtmetrajul “Regatul de Gheaţă – Sărbători cu Olaf” pot câștiga o jucărie Disney – Olaf cântăreț - dacă răspund pe pagina de Facebook Antena 1 la întrebarea afișată pe ecran în timpul filmului.