Fetita lui Mihai Albu, Mikaela a implinit 7 ani!

Sâmbătă, 1 octombrie, Mihai Albu i-a pregătit fetei sale, Mikaela, o petrecere surpriză pentru cei 7 ani împliniți. Designerul a ales să îi sărbătorească ziua de naștere în paradisul distracției din Gymboland Promenada.

Demnă de petrecerea unei prințese, animatoarea a fost nimeni alta decât diafana Elsa, care a invitat toți copiii la jocuri inventive și le-a realizat superbe picturi pe față. În plus, cei mici au fost încântați de plasa și covorul de baloane, ca și de uriașul balon Jumbo care, spărgându-se la un moment bine stabilit, a lăsat să-i cadă din interior surprizele multicolore: confetti, baloane și bomboane.



Invitații au fost, de asemenea, extrem de captivați de povestea lui Pinocchio, pusă în scenă de o trupă talentată de teatru de păpuși, pe care Mihai Albu a ținut neapărat să o aducă la aniversarea Mikaelei. De la petrecere nu a lipsit nici meniul delicios al micilor pofticioși, servit la măsuțele din camera de petrecere, cu seturi de farfuri și șervețele în tema petrecerii - Frozen. În timp ce cei mici și-au savurat sucurile și fresh-urile sănătoase de fructe, LCD-urile au fost tot timpul personalizate cu scene din desenul animat Frozen, cu mesajul “La multi ani, Mika!”

În încheierea aniversării, Mihai i-a mai pregătit fiicei sai încă o surpriză de zile mari: un tort supraetajat, în nuanțe pastel, cu trei feluri de ciocolată și fructe de pădure, personalizat cu prințesele Disney și adus la masă chiar de preferata Mikaelei, simpatica Elsa.
 

O petrecere surpriză de neuitat în care Mikaela, o adevărată domnișorică la cei 7 ani, purtând o diafană rochia albă lungă, de prințesă, a acordat interviuri pentru televiziuni, a făcut poze alături de invitați, și-a admirat nenumăratele cadouri și s-a bucurat din plin de surprizele frumoase.

Câteva ore de vis: sărbătorita s-a jucat și s-a distrat de minune alături de colegii de școală și de prietenii săi de joacă, printre care Alexei Simpatic și Teddy, fiul Oanei Turcu și al lui Cristi Brancu. Oana Turcu a fost, de altfel, o aparație elegantă la petrecere, unde a ales să poarte niște superbe sandale negre cu toc semnate Mihai Albu, creațiile designerului numărându-se, de departe, printre preferatele ei.



M-a impresionat adevăratul spectacol pus la cale de cei de la Gymboland timp de câteva ore. Și, evident, momentul maxim de surpriză și încântare: apariția tortului spectaculos de la Cofetăria Claus, ornat cu prințesele preferate ale Mikaelei și adus de Elsa însăși. La sfârșitul petrecerii, cadoul cel mai important pentru mine este încântarea din ochii Mikaelei. Zâmbetul plin de fericire nu i-a dispărut nicio clipă de pe chip. La mulți ani, Mika! A fost o zi cu adevărat memorabilă pentru amândoi”, a declarat Mihai Albu, profund emoționat și el.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod