Carmen Tănase, Gabriel Fătu, Crina Matei, Adrian Păduraru, Ion Ionuț Ciocia, Silvia Stanciu sau Răzvan Bănică sunt doar o parte dintre îndrăgiții și renumiții actori care vor aduce publicului o porție de cultură și comedie odată cu spectacolele "O noapte furtunoasă" și "Eu dau banu', eu dau ora exactă!", între 9 si 10 iunie 2018 pe scena Dalles. Festivalul este organizat de Primăria Capitalei și Universitatea Populară Ioan I.
Dalles.Sala Dalles, una din primele scene culturale bucureștene, are o frumoasă și lungă istorie începută în 1918 când Elena Dalles, ultima moștenitoare a uneia dintre marile familii de la sfârșitul secolului al XIX-lea, lasă prin testament o parte din marea ei avere în vederea înființării unei fundații culturale care să poarte numele fiului ei Ioan I. Dalles. În anul 1932, clădirea Fundației 'Ioan I.
Dalles' este inaugurată și devine la scurt timp un centru de referință în viața culturală a Capitalei. De-a lungul anilor, printre personalitățile care au ținut conferințe în Sala Dalles se numără Nicolae Iorga, Octavian Goga, Gala Galaction, Virgil Madgearu, Tudor Arghezi, George Călinescu sau Tudor Vianu. Sala Dalles a oferit publicului și concerte muzicale prestigioase ale compozitorilor George Enescu (26 concerte) sau Dinu Lipati, iar în aceeași locație de tradiție au organizat expoziții artiștii Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Ion Andreescu sau Iosif Iser.Programul festivalului "Caragiale și Comedii la DALLES":
§ Sâmbătă, 9 Iunie 2018, ora 11.00
Spectacol de teatru cu păpuși pentru copii „Întâmplarea din pădure”
Distribuție și detalii pe www.paiata.ro
§ Sâmbătă, 9 Iunie 2018, ora 19.00
Spectacol de teatru "O noapte furtunoasă"
Distribuție și detalii pe www.teatrulprincipal.ro
§ Duminică, 10 Iunie 2018, ora 19.00
Spectacol de teatru "Eu dau banu', eu dau ora exactă!"
Distribuție și detalii pe www.teatrulprincipal.ro
Biletele pot fi achiziționate de la Anticariatul Universității Populare "Ioan I.
Dalles" sau de pe https://www.bilete.ro/bucuresti/sala-dalles/.