Ferma vedetelor își deschide porțile în această seară, de la ora 20:00

În această seară, de la ora 20:00, cele 6 perechi de vedete sunt pregătite să intre în marea aventură pentru titlul de Fermierul anului și marele premiu de 50.000 de euro! Marți, miercuri și joi, Ferma vedetelor le va arăta telespectatorilor cum se descurcă cele 12 vedete în condiții vitrege, cum se adaptează la traiul în comun, dar și cum reacționează atunci când se dezbracă de toate secretele.

Cătălin Neamțu și Cosmin Natanticu, Daniel Iordachioaie și Rona Hartner, Patrizia și Francesco Paglieri, Narcisa Suciu și Dragoș Moștenescu, Majda Aboulumosha și Diana Dumitrescu, Andrei și Grațiela Duban sunt cei 12 curajoși, care au renunțat la tot pentru a se întoarce la tradițiile 100% românești și a trăi izolați, în sânul naturii.

Telespectatorii vor afla povestea fermei și vor fi introduși într-o atmosferă de basm, în mijlocul unui peisaj de poveste! Frumusețile patriei, tradiții vechi și porturi populare păstrate cu sfințenie de oamenii locului se vor dezvălui pentru telespectatori și concurenți în același timp. Împreună vor face cunoștintă pentru prima dată cu ferma dezafectată și vor vedea în ce condiții vor trebui să locuiască vedetele.

Drumul până la fermă este lung și anevoios, iar Nea Rață nu s-a lăsat mai prejos și le-a pregătit concurenților multe surprize pe traseu! Abia aștept să vedeți acest nou sezon! „Vedetele de anul acesta au mare avantaj că intră în perechi și se mobilizează unii pe alții.

I-am plimbat puțin până am ajuns cu ei la poarta fermei, însă au și primit pe drum o grămadă de lucruri, nu au rămas chiar cu mână goală în prima seară! Spre deosebire de alte sezone, poate parea că au mai mult confort, însă realitatea le va da de furcă repede! Eu doar atât vă zic: avem o gașcă de vedete puse pe treabă și pe voie bună - muncesc, cântă, dansează, glumesc și se distrează! Nu trebuie să îi ratați!”, a declarat Nea Rață.

Monica Bârlădeanu va întâmpina cele 6 cupluri de vedete și îi va îndruma pe parcursul celor trei luni.

„Telespectatorii vor deveni martorii unor povești superbe de iubire, de trădare sau de răzbunare între 12 vedete, pe care le îndrăgesc de mult, și care sunt nevoite să împartă totul în fiecare zi. Vor simți că privesc 12 ‘filme’ în același timp, cu ‘actori’ care se ‘dezbracă’ de toate privilegiile vieții lor obișnuite, ca să trăiască ca niște oameni simpli și să lupte pentru marele premiu și titlul de Fermierul Anului cu singura ‘arma’ pe care o au la dispoziție în această situație : ei inșiși. Nu trebuie să ratați întorsăturile de situație ce vor fi pe parcurs!”, a declarat Monica.

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod