De la viața de vedetă plină de confort, ieșiri în locuri selecte, concerte, spectacole, prieteni, tehnologie, mașini, telefoane mobile, internet și curent electric, cele 6 perechi vor ajunge într-o fermă, în mijlocul munților, unde se vor trezi de dimineață, vor trebui să muncească cât e ziua de lungă și chiar și noaptea. Îngrijitul animalelor, asigurarea hrănii pentru toți, spălatul la mână și dușul la lighean vor fi doar câteva lucruri din realitatea rurală la care vor fi nevoiți să se acomodeze rapid.
Viața lor se va schimba drastic timp de trei luni, iar dintre toate lucrurile pe care le vor avea de făcut, cel mai greu va fi să se acomodeze traiului la comun, în condiții grele, cu un minim de confort.
Fiecare dintre ei are o personalitate puternică, iar toate puse la aceeași masă dau naștere atât la comedie, cât și la dramă.Monica Bârlădeanu și Nea Rață sunt pregătiți să îi îndrume pe cei 12 concurenți, să le fie alături și să îi ghideze pentru a-și duce misiunea la bun sfârșit! Chiar dacă totul este la dublu în acest sezon, premiul este unul singur, ceea ce face ca miza concursului să fie una și mai mare! Cum se vor descurca cele 6 perechi în Ferma vedetelor, rămâne de văzut, din 13 februarie, de la 21:30, numai la PRO TV!