Inteligentă, independentă şi cu o eleganţă aparte, actriţa britanică Emma Watson revine pe marile ecrane pe 17 martie 2017, în rolul lui Belle, într-o reinterpretare live-action a poveştii clasice Disney: „Frumoasa şi Bestia”.
Când au început să-i caute pe actorii care să aducă la viaţă îndrăgitele personaje din „Frumoasa şi Bestia”, realizatorii au trasat o hartă a lumii filmului, televiziunii, muzicii şi a teatrului pentru a-i găsi pe cei mai potriviţi oameni pentru fiecare rol. Emma Watson a fost prima care s-a alăturat producţiei, în rolul lui Belle, fata puternică şi isteaţă, care tânjeşte după aventură.
După rolul Hermione Granger din seria „Harry Potter”, care i-a adus celebritatea de la o vârstă extrem de tânără, transformându-i complet viaţa, Emma a mai jucat în „The Perks of Being a Wallflower”, „Noah” şi „The Bling Ring”. În plus, are un rol extrem de vizibil ca activist pentru drepturile omului şi ca ambasador global al Naţiunilor Unite, luptând cu pasiune pentru apărarea egalităţii dintre sexe.
Astfel că, poate deloc întâmplător, dintre toate personajele feminine din Universul Disney, Emma a fost întotdeauna atrasă de Belle, cu care se identifică cel mai mult. „Am iubit povestea «Frumoasa şi Bestia» de când aveam 4 ani. Îmi aduc aminte de Belle ca fiind o tânără energică şi ambiţioasă, care spune mereu ceea ce gândeşte. Este genul de fată independentă, care îşi doreşte să vadă lumea”, a spus actriţa în vârstă de 26 de ani.
Actriţa a avut ocazia de a interpreta rolul unui alt personaj desprins din Universul Disney, „Cenuşăreasa”, pe care însă l-a refuzat, pentru că nu rezona cu personajul şi nu reprezenta pentru ea un model suficient de puternic, după cum ea însăşi a declarat într-un interviu. „Când mi s-a oferit rolul lui Belle, am simţit că mi se potriveşte mult mai mult decât cel al Cenuşăresei. Belle este curioasă, arată compasiune şi este lipsită de prejudecăţi. Şi acesta este modelul de femeie pe care vreau să-l întruchipez”, a continuat Emma.
Ea a mai mărturisit că a avut dubii atunci când a început filmările pentru „Frumoasa şi Bestia”, dar a lucrat intens cu regizorul Bill Condon pentru a da viaţă unui personaj puternic. Şi-a pus amprenta asupra acestui rol, punând în evidenţă partea feministă, independentă şi autodidactă a lui Belle.
Înainte de 1991, toate personajele feminine din filmele de animaţie erau considerate ca fiind pasive şi uni-dimensionale, însă Belle a ieşit din acest tipar. Ea este interesată de literatură, are propriile opinii şi idei şi nu este uşor de intimidat. A devenit foarte repede un model de urmat pentru fete şi a fost prima eroină feministă dintr-o animaţie. Condon, regizorul filmului spune că „Belle este o fată pe care nu o preocupă gândul de a deveni prinţesă. Ea îşi doreşte mult să călătorească şi să descopere cine este, nefiind interesată de căsătorie”.
Filmul „Frumoasa şi Bestia” va avea premiera pe 17 martie 2017, fiind disponibil în format 3D (subtitrat şi dublat), IMAX 3D (subtitrat) şi 4DX 3D (subtitrat şi dublat). Biletele s-au pus deja în vânzare.
© Copyright:
Posteaza comentariu