Artista a sosit in platoul de televiziune pentru a interpreta noua sa piesa, “Mintea mea”, avand ca si element de decor un pat in care doi dansatori din trupa sa executau miscari de dans contemporan.
Morar a invitat-o astfel pe indragita solista sa se aseze alaturi de el in pat si, cufundati sub plapuma, au dat startul unor discutii nonconformiste, inclusiv despre viata amoroasa a artistei.
Ellie White a povestit astfel despre organizarea nuntii ce va avea loc in luna septembrie a anului viitor, spunand ca, dupa opt ani de relatie, si doi copii, in sfarsit a gasit timp, alaturi de iubitul ei, sa faca acest mare pas.
In plus, a declarat ca deja si-a ales modelul rochiei de mireasa, apartinand unui brand italian, pentru care va fi nevoita sa faca drumuri pana la Napoli pentru a i se croi pe masurile sale.
Dupa interviul inedit realizat in pat, Ellie White a cantat in platou noua sa piesa, “Mintea mea”, afisandu-se intr-o vestimentatie sumarap, purtand un body negru acoperit de o rochie scurta transparenta, din voal.
"Mintea mea” este cel mai nou single al artistei, lansat la mai bine de un an de zile de la precedentul “Nu vreau sa te pierd”.
In videoclipul piesei, artista isi surprinde fanii cu un nou look si cu un clip impresionant filmat intr-un conac boeresc cu istorie, situat pe domeniul Manasia din judetul Ialomita, o cladire in stil Art Nouveau ridicata in secolul al XIX-lea.
Ellie apare in ipostaze romantice, cantand despre dragostea incercata de trecerea timpului pe care o impartaseste cu personajul interpretat de Denis Stefan, actorul, cunoscut prin rolurile din telenovelele romanesti, facandu-si aparitia pe un cal negru, simbol al nonconformismului masculin si al dorintei de independenta.
Piesa vorbeste despre iubirea sincera si pura a tinerilor si sentimentele dureroase pe care le cauzeaza o despartire.
Artista interpreteaza rolul fetei care trece prin aceasta experienta, iar actorul Denis Stefan rolul iubitului sau distant si rece, impasibil in fata sentimentelor acesteia.