Eli Lăslean și fiul său au sărbătorit Oktoberfest la Arad, alături de Juergen Schunn și de noul Consul al Germaniei

Una din cele mai mari serbări populare în toată lumea, Oktoberfet, a fost sărbătorit așa cum se cuvine la Arad, oraș unde minoritatea etnică germană conviețuiește de peste 800 de ani alături de cele maghiară, sârbă, slovacă, bulgară, romă, ucraineană sau evreiască.

La evenimentul găzduit de omul de afaceri româno-german Juergen Schunn, au participat personalități importante precum noul Consul al Germaniei la Consulatul din Timișoara, Ralf Krautkramer, oficialități locale arădene, antreprenori, personalități culturale, studenți și persoane publice precum Elena Kovacs, premiată la Gala Femei de Succes 2015 sau designer-ul Eli Lăslean. Creatoarea de modă a venit însoțită de fiul său, Marius, care la vârsta de 34 de ani se poate mândri cu o carieră de succes în cadrul Armatei Române, în 2011 fiind declarat ”Soldatul anului! după ce a participat în calitate de sergent major în mai multe misiuni, printre care și la Kosovo.

”Oktoberfest în showroom-ul Mercedes Auto Schunn din Arad, alături de prieteni dragi”, a scris Eli Lăslean în dreptul fotografiilor pe care le-a postat de la eveniment alături de Juergen Schunn, Elena Kovacs sau fiul său, Marius.


”Gândit și organizat în spiritul tradiției germane, definite prin reprezentativul Oktoberfest, evenimentul a oferit participanților o zi în care valorile și specialitățile culturale, ținutele tradiționale, muzica și dansul au fost gustate din plin de către oaspeții evenimentului.

Festivalul a fost organizat de către Clubul Economic Româno-German, în parteneriat cu Auto Schunn, care a fost și gazda evenimentuluil. Invitații noștri au fost companiile germane membre în cluburile economice din Arad și Timișoara, clienți și prieteni ai firmei Auto Schunn, fiind onorați totodată de prezența oficialităților germane precum noul Consul al Germaniei la Consulatul din Timișoara, domnul Ralf Krautkramer”, a arătat Juergen Schunn, proprietarul grupului de firme Auto Schunn.

  

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod