Ela Crăciun, vacanță la Cetatea Petra, una dintre cele 7 minuni ale lumii moderne

Dupa o mini-vacanță la schi, alături de cei doi copii ai săi, Ela Crăciun schimbat registrul și a petrecut patru zile de neuitat în Iordania. Vedeta de televiziune a lăsat în urmă cele -4 grade Celsius din România și a ajuns într-un loc cu climă mult mai plăcută, bucurându-se de cele peste 25 de grade din timpul zilei.

Punctul de start al aventurii a fost orașul Aqaba, situat la granița cu Israelul, iar într-una din zile vedeta a vizitat și celebra cetate Petra, inclusă pe lista celor șapte minuni ale lumii moderne.

"Nimic nu te poate pregăti pentru uimirea pe care o ai atunci când ajungi la Petra. Parcurgi mai întâi un defileu printre munții stâncoși și roșiatici. Ulterior, în față ți se dezvăluie cetatea săpată în piatră roșie. A fost construită încă din secolul VI și pare nealterată de trecerea timpului. Detaliile s-au păstrat, iar odinioară această cetate adăpostea un tezaur faimos în întreaga lume. Toată zona în care se afla cetatea Petra este uriașă; poți petrece chiar și o zi acolo.
Te poți plimbă pe cămile sau măgăruși, poti savura un ceai alături de beduini sau poți cumpăra tot felul de ingrediente. Iordania este faimoasă pentru curcuma, linte sau sumac. În plus, toată lumea este prietenoasă și zâmbitoare; este o energie foarte bună aici
”, spune Ela Crăciun.

În călătoria ei prin Iordania, Ela Crăciun a petrecut câteva zile și la Marea Moartă, acolo unde a facut băi sărate și băi de namol. "Se spune că o cură de șapte zile de tratament aici, la Marea Moartă, te face cu șapte ani mai tânără.

Nu am avut timp foarte mult de această dată, însă o să mă întorc cu siguranță. Au Spa-uri cu prețuri foarte bune, iar nămolul este plin de săruri și minerale. În plus, apa cu o concentrație  foarte mare de sare este recunoscută pentru proprietățile terapeutice”, spune Ela Crăciun.

Vedeta a ajuns inclusiv la Iordan, în locul unde se spune că Iisus Hristos a fost botezat de Ioan Botezătorul. "Locul are o încărcătură spirituală foarte puternică. Zilnic vin sute de oameni pentru a intra în apa râului urmând ritualul de creștinare.

Am ajuns și pe malul iordanian al Mării Moarte, chiar și în locul cu cea mai joasă altitudine, 420 de metri sub nivelul mării. Este o țară cu atât de multe minunății naturale, care merită vizitată”, adaugă vedeta.

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod