Seminarul de gătit va avea loc în spațiu public, în fața tututor celor care își doresc să preia din sfaturile specialiștilor. Evenimentul, intitulat Super Mame cu super puteri, ajuns deja la ediția a doua, va avea loc sâmbătă, 8 aprilie, la ora 11.00 pe culoarul Auchan Titan.
„Ne-am propus să descoperim împreună cea de-a doua super putere: „Mama pune sarea în bucate” împreună cu invitații mei, dr. Ruxandra Pleșea, medic nutriționist, Giulia, un artist care îmbină cu succes viața de famile cu muzica și Patricia Iordache, talentata semifinalistă a concursului Master Chef.
Alături de ele vom învăța cum să gătim masa de Paști în stilul nostru. Vom testa rețete rapide și sănătoase pentru ca bucuria statului în familie să nu se transforme într-o catastrofă calorică.
Medicul nutriționist Ruxandra Pleșea va fi prezentă pentru a ne spune cum să combinăm ingredientele și felurile de mâncare pentru a nu face excese majore pe care, cu siguranță, le vom regreta când ne vom întoarce din mini-vacanța de Paști.
Giulia ne va povesti experiențele ei de mamă și cum reușește să găsească scurtături delicioase spre inima celor mici.
Patricia Iordache ne va găti pe plită pentru a ne demonstra că o masa copioasă nu necesită ore în șir de stat în fața cuptorului.Eu am să vin pregătită cu o listă care conține rețetele mele preferate pe care abia aștept să le împărtășesc cu voi. Vă aștept și pe voi cu idei, experiențe și rețete care să ajute super mamele din comunitatea noastră să treacă victorioase peste sărbători.
Vă aștept pe 8 aprilie, ora 11.00, în Auchan Titan, să descoperim împreună cum să gătim repede, sănătos și gustos. Tot ce trebuie să faceți este să completați formularul de înscriere!”, declară Ela Crăciun, inițiatorul seriei de evenimente, pe www.elacraciun.ro.
© Copyright:
Ela Crăciun și Giulia Anghelescu învață să gătească sănătos pentru Paști de la semifinalista Master Chef
Ela Crăciun și Giulia Anghelescu învață să gătească sănătos, luând sfaturi de la un medic nutriționist și de la o semifinalistă a competiției Master Chef. Cele două vedete, fiecare mamă a doi copii, vor învăța cum să pregătească masa de Paști cu rețete rapide și sănătoase, cum să îmbine ingredientele și felurile de mâncare pentru a nu face excese majore.
Posteaza comentariu