Chiar dacă pentru multe femei însărcinate acest program ar reprezenta un adevărat coșmar, Ela mărturisește că are foarte multă energie și vrea să se implice în fiecare proiect pe care îl derulează, cu riscul suprasolicitării.
„Sunt la a treia sarcină și, de unde credeam că îmi va fi foarte dificil și că voi sta mai mult în pat, am atât de multă energie încât nu pot sta locului. Copiii au intrat în vacanță, așa că toată ziua rămâne strict pentru filmări și subiectele de la emisiune și de pe blog.
Plec de dimineață de acasă și se întâmplă să mă întorc după 10 ore. Am, mai nou, și emisiune la radio Itsy Bisy. Se numește Jurnal de sarcină, o rubrică ce se dorește a fi un suport pentru viitoarele mămici. În fiecare săptămână, marțea și vinerea, voi povesti ce am aflat de la medic despre subiecte pe care sunt sigură că orice viitoare mămică își dorește să le afle. Sunt și eu mirată de cât de activă reușesc să fiu având sarcina din ce în ce mai înaintată. Nu mă opresc până voi naște, iar după naștere voi reveni în foarte scurt timp la treabă. Așa sunt eu. Nu îmi place să stau locului, mai ales că am atât de multe lucuri frumoase de comunicat”, declară Ela Crăciun.Cea de-a treia sarcină a vedetei s-a dovedit a fi mai dificilă în primele luni.
„În primele trei luni de sarcină m-am confruntat cu stări de rău zilnic. Parcă mai multe și mai puternice decât în cazul sarcinilor precedente. Greurile matinale erau mai numeroase și nu mă lăsau nici pe parcursul zilei, după prânz.
Nu am luat medicamente, am avut grijă să îmi potolesc starea de rău cu apă plată cu lămâie. Altceva nu suportam. A urmat apoi o perioadă în care obișnuiam să uit foarte ușor. Eram mai aeriană ca niciodată. Le-am spus apropiaților să mă ierte și să mă înțeleagă dacă se întâmpla să uit de la mână până la gură. Acum e totul ok și mă surprind și pe mine de cât de activă sunt”, declară vedeta.Ela Crăciun este prezentatoarea emisiunii „Numai de bine”, de la Antena 3, și deține blogul www.elacraciun.ro, unul din cele mai de succes din România.
Posteaza comentariu