Ela Crăciun a postat filmul nașterii

 Ela Crăciun și-a surprins fanii de pe rețelele de socializare postând înregistrarea video din sala de naștere, locul unde a adus pe lume cel de-al treilea copil al său, în urmă cu două săptămâni.Vedeta a filmat cu telefonul mobil tot ce s-a întâmplat înainte de naștere, exprimându-și emoțiile ce o încercau la acea dată. Filmarea a fost continuată apoi de o prietenă de-a ei și a inclus momentul în care prezentatoarea TV și-a ținut bebelușul pentru prima dată în brațe.

Am sosit la maternitate direct de la filmarea emisiunii, întrucât contracțiile au intervenit exact în timp ce mă aflam în platou.

De aceea sunt machiată și îmbrăcată cu această rochie. Mă voi schimba însă în curând. (...) Am făcut monitorizarea, totul este ok. Sunt încă cu zâmbetul pe buze. Nu am dureri atât de mari, sunt în rezervă. Am făcut o perfuzie și sunt pregătită să vină momentul. (...) În 15 minute și-a făcut efectul anestezia. L-am sunat pe soțul meu să vină și el. Alesia este tare nerăbdătoare. Mă întreabă de câteva zile când naștem. (...) Ceasul este 4 fără 10. Ne apropiem de final (...)”, au fost câteva din vorbele rostite de vedetă înaintea nașterii, surprinse de camera de filmat.
 
Venirea pe lume a micuțului a venit puțin după ora 4.
Am avut o naștere cu zâmbetul pe buze. Dacă toată  lumea ar naște ca mine ar fi numai nașteri naturale”, a menționat vedeta imediat după ce a adus pe lume bebelușul.

Am născut natural și am optat pentru anestezia epidurală. Aș face aceeași alegere și azi dacă aș mai fi în această postură. Pe tot parcursul sarcinii, am militat pentru nașterea naturală și mi-am dorit mult să vă arăt cât de ușor a fost pentru mine. Sper să reușesc astfel să sparg prima barieră care există între viitoarele mămici și nașterea naturală: teama de durere.
Veți vedea și în video că durerile pe care le-am avut nu au fost mari și că după anestezie s-au redus foarte mult. Pe toată durata video-ului veți vedea că am fost aranjată, am zâmbit, am glumit. Atmosfera din sala de nașteri a fost una foarte pozitivă și să știți că și asta contează foarte mult. Am reușit să aduc pe lume un băiețel sănătos și asta e cea mai mare bucurie a mea. Trebuie să fiţi pozitive, să vă încărcaţi cu energie bună şi să vă doriţi ca totul să fie bine. Sper că v-am inspirat, că v-am arătat că nasterea naturală nu este atât de groaznică şi, da, contează foarte mult susţinerea medicilor şi a personalului, dar foarte mult faceţi şi voi.
Vă doresc o naştere uşoară şi să vă fie bine!
”, a scris vedeta pe blogul său.