Ediţie specială la TVR 1 - “Un salt uriaş pentru omenire - Aselenizarea”

Nume cunoscute în lumea ştiinţifică -  cosmonautul Dumitru Prunariu, publicistul Alexandru Mironov, astronomul Adrian Șonka şi Botond Istvándi, unul dintre organizatorii Expoziției Space Adventure - se vor afla alături de Mihai Constantin sâmbătă, 20 iulie, în studioul TVR 1, pentru ediţia specială, “Un salt uriaş pentru omenire - Aselenizarea”. La dezbaterea dedicată împlinirii  a 50 de ani de la momentul în care echipajul american Apollo 11 păşea în premieră pe Lună li se va alătura, prin telefon, Andrei Bacalu,  jurnalistul care a relatat aventura selenară pentru români.

“Aselenizarea reprezintă provocarea pe care temerarii generaţiei de atunci o aruncă celor de astăzi.

Jurnalistic a însemnat un record absolut de audienţă, la care a contribuit şi Televiziunea Română. Ştiinţific a reprezentat finalul unei curse cu obstacole între Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii. Oare mai este Luna o provocare pentru Mileniul III, sau ne vom îndrepta direct către alte corpuri cereşti? Aflaţi răspunsul sâmbătă, de la ora 13.00, într-o ediţie specială a Televiziunii Române - “Un salt uriaş pentru omenire - Aselenizarea”, alături de câţiva invitaţi foarte speciali”, spune moderatorul Mihai Constantin.

Dezbaterea dedicată momentului din 1969 va avea loc în ziua în care se împlinesc cinci decenii de când Neil Armstrong, primul om care a păşit pe lună, rostea celebrele cuvinte “E un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”.
Platoul va fi decorat cu televizoare alb-negru, iar din emisiune nu vor lipsi imaginile de arhivă, în care este surprins celebrul moment al anului 1969. Vom vedea şi imagini de la Expoziția Space Adventure, prin care reprezentanții NASA încearcă să promoveze importanța călătoriilor în spațiu şi care se află în premieră în România.

Ce a însemnat Aselenizarea în istoria omenirii? În ce măsură a influenţat războiului rece? De unde am plecat şi unde am ajuns? Este omul singur în Univers? sunt doar câteva dintre întrebările la care vor căuta răspunsul invitaţii lui Mihai Constantin sâmbătă, 20 iulie, de la ora 13.00, la TVR 1.