Mâine, de la 20:30, echipa Visuri la cheie ajunge în localitatea Câmpina pentru a ajuta o fetiță de numai 10 ani și pe familia ei. Andra Jitaru, impresionată de grelele încercări și de boala prin care trece tatăl prietenului ei cel mai bun, s-a gândit foarte bine, s-a sfătuit cu părinții și a găsit soluția prin care poate strânge o parte din banii de care acesta are nevoie pentru tratamentul care ar putea face diferența dintre viață și moarte. Micuța își scoate la licitație icoanele pictate de ea, cu scopul de a face fapte caritabile.
În urmă cu doi ani, Andra și-a pierdut un om foarte drag, unul dintre bunicii ei, care lucra la biserică.
Astfel, prin pictarea icoanelor, fetița se simte mult mai aproape de bunicul ei. Știe cât de dureroase sunt astfel de momente și cât de trist este să pierzi o persoană dragă, așa că face totul pentru a-i ajuta pe prietenul său și pe tatăl acestuia. Andra își scoate la licitație icoanele pe care le pictează, iar banii obținuți din vânzarea lor îi donează, chiar dacă nici situația familiei sale nu este una foarte bună.Soții Jitaru, Ioana Andreea și Constantin Gabriel, au încercat să le ofere Andrei și surorii sale, Ștefania, tot confortul și o casă de poveste.
În limita posibilităților, au reușit să renoveze foarte puțin dormitorul fetițelor și bucătăria, însă au fost nevoiți să oprească lucrările din cauza faptului că tatăl s-a îmbolnăvit, având multiple afecțiuni. Andra visează la un colțișor pentru pictură, un dulap nou și un pat, iar Ștefania își dorește să aibă un loc doar al ei, cu mult mov, din care să nu lipsească personajele ei perferate de desene animate.Visul familiei Jitaru de a avea o locuință complet renovată și utilată va deveni realitate miercurea aceasta, de la 20:30, cu ajutorul echipei Visuri la cheie!
Posteaza comentariu