Dorian a lansat videoclipul piesei "Am, iubito!"

La finalul lunii octombrie a colaborat cu Andra pentru balada „Floare de nu-mă-uita”, iar astăzi lansează „Am, iubito”, un featuring cu Shift. Piesa face parte din EP-ul cu același nume, pe care îl veți putea asculta în întregime pe canalul de YouTube HaHaHa Production.

Sunt un om crescut cu foarte multe genuri muzicale. Lucrurile pe care le-am apreciat cel mai mult la arta pe care o consum sunt simbolurile și mesajul.

"Am, iubito" este o selecție de melodii care descriu momente și stări, unde atmosfera e cheia.  Privesc acest material ca un soundtrack pentru noapte sau un soundtrack bun pentru momentele descrise în piese. Sper că cei care ascultă acest album să se bucure de metaforă și să savureze acel <<A-HA!>> moment #lionz”, spune Dorian despre EP.

„Am, iubito!” este scrisă și produsă în studiourile HaHaHa Production de Dorian împreună cu Shift, Florin Boka, Andrei Mihai și Lucian Nagy.
Piesa are parte și de un videoclip pe măsură, în regia lui Ionuț Trandafir. Dorian este artist și songwriter HaHaHa Production. Este pasionat de hip hop și consideră genul ca fiind prima formă de exprimare artistică care l-a făcut să se simtă liber şi împlinit.

În 2014, și-a lansat primul single – „Mare albastră”, care a devenit unul dintre hit-urile verii. A colaborat cu succes alături de Jazzy Jo („Mi-ai intrat în cap”), Smiley („Can I get a...”), Feli („Perfect for You”) și a lansat, împreună cu Alexandra Stan, piesa „Motive”.