"Karl iubește România și abia așteaptă să se întoarcă. Ne-am plimbat prin centrul Bucureștiului, mi-a cunoscut prietenii apropiați și am ieșit împreună în câteva restaurante și cluburi. Lui Karl îi plac acum sarmalele și a insistat să afle rețeta ca să-mi gătească românește atunci când revenim în Londra", povestește DJ Wanda.
Karl, iubitul Wandei, este, de altfel, foarte priceput în bucătărie și un specialist în vinuri, surprinzându-și deseori iubita cu tot felul de specialități culinare din diferite colțuri ale lumii.
"Dintr-o librărie a cumpărat chiar și o carte cu specialități culinare românești, tradusă în limba engleză, și sunt sigură că în următoarea perioadă va mirosi a sarmale și piftie în apartamentul nostru din Londra. Karl este și specialist în vinuri și spune că sarmalele merg foarte bine cu vinul alb Cloudy Bay Chardonnay din Noua Zeelandă", continuă DJ Wanda.
Peste câteva luni, DJ Wanda și Karl vor reveni în România pentru o vacanță mai îndelungată, în care vor bifa stațiunile de pe litoral și orasele din Transilvania.
"Vom veni în primăvară și ne vom plimba prin toată țara. Vreau să vadă cum se distrează romanii de 1 Mai la noi la mare. Va rămâne surprins, sunt sigură! Vom vizita apoi orașelele din Ardeal. Trebuie neaparat să ajungem la Brașov și la Sinaia, dar vrem să bifăm și o vizită la Cluj. Karl este pasionat de motociclete, așa că poate vom face turul țării cu motorul", mai spune DJ Wanda.
Dj Wanda și Karl s-au cunoscut vara trecută prin intermediul unui prieten comun. Karl este australian, însă s-a mutat la Londra în urmă cu 17 ani și a dezvoltat cu succes afaceri în domeniul construcților. Împreună locuiesc în capitala Marii Britanii, într-un cartier select, unde au case și vedete cunoscute, printre care și Richard Gere, Gwen Stefani și Jamie Oliver.
DJ Wanda și-a învățat logodnicul australian să gătească sarmale
DJ Wanda a petrecut câteva zile de neuitat în România, alături de logodnicul ei australian, Karl, cu care locuiește în Londra. Acesta s-a declarat impresionat de țara natală a vedetei, de frumusețile naturii, dar și de bucătăria locală. Astfel se face că, după doar câteva zile petrecute aici, a învățat să gătească sarmale.