„De-a baba oarba”, un spectacol adresat tinerilor. Află detalii!

Spectacolul “De-a baba oarba” se joacă pe 29 septembrie, de la 20.00, la Teatrul Naţional Bucureşti „I.L.Caragiale”.

„De-a baba oarba”, în regia lui Radu Stoian, este o nouă premieră 9G la TNB.
„De-a baba oarba” este o reinterpretare a titlului “Jocuri în curtea din spate”, una dintre cele mai jucate piese ale Ednei Mazya. Scris în 1993 și pornind de la un caz real, care a afectat profund societatea israeliană, textul reconstituie drama lui Dvori Manhes, o fată de 14 ani și a unui grup de 4 adolescenți acuzați de viol. Totul pornește de la un joc, însă – ,,ca în orice joc” – nerespectarea regulilor poate duce oricând la pierderea controlului, având consecințe grave asupra tuturor participanților…
Spectatorului i se propun ambele perspective, cea a apărării și cea a acuzării.

Rolurile se inversează, pe rând, victima devinind vinovată și acuzații prezentându-și nevinovăția.


Echipa tânără de creatori explorează, cu intuiție psihologică, teme sensibile, ca abuzul, atât fizic, cât și psihic sau eșecul sistemului juridic. Piesa nu oferă răspunsuri, ci mai degrabă invită spectatorul la reflecţie asupra naturii umane, a înțelegerii celuilalt, a descoperirii adevărului, conform mystage.ro.  


Radu Stoian si Alexandra Spătaru sunt doi dintre tinerii actori care joacă în “De-a baba oarba”.


„Cazul real ce stă la baza acestui text nu este unul singular, din nefericire, iar știrile de la televizor sau reportajele șocante nu reușesc mereu să transmită un mesaj sau să emoționeze în totalitate. Cred că prin energiile acestui spectacol, prin oglinda pe care teatrul o luminează în fața spectatorilor, vom reuși să aducem la suprafață astfel de abuzuri și să tragem un semnal de alarmă.”


„Spectacolul se va adresa, în primul rând, tinerilor, pe care sperăm să-i aducem în sălile de teatru pentru a înțelege că jocurile copilăriei au repercusiuni în viitor, că ceea ce învățăm în copilărie rămâne valabil și de-a  lungul vieții de adult”, spune Radu Stoian, regizorul piesei.


Foto TNB: Florin Ghioca

Coregrafia şi asistenţa de regie: Teodora Budescu
Concept scenografic: Samuel Mihailovici
Compoziție muzicală: Aurel Ciucur
Light design: Cristian Ciopată
Sunet: Daniel Octavian Nae
Regie de scenă: Daniel Buglea


https://www.mystage.ro/spectacole/de-a-baba-oarba-1665