Trupa Crush (Radu Cernautan, Sorin Seniuc) si Alexandra Ungureanu, unul dintre cele mai longevive proiecte din industria muzicala, intra in familia Cat Music si se pregatesc sa lanseze un nou single si videoclip, „Copiii din noi”.
„Urmatorul nostru single este o intoarcere la inceputuri. Se numeste 'Copiii din noi', pentru ca am vrut sa retraim perioada aceea de entuziasm, cand ardeam de nerabdare sa scoatem povestile noastre in lume si eram atat de departe de culisele acestei industrii, de retete sau mecanisme care produc atatea frustrari artistilor, trebuie s-o recunoastem. Este o piesa atipica pentru un proiect atipic, iar clipul e la fel de special. Primul nostru videoclip care nu este despre noi, ci despre copiii din noi toti. Odata cu un nou inceput, ne-am alaturat unei echipe noi, Cat Music, alaturi de care vrem sa ne ducem povestile mai departe”, a spus Alexandra Ungureanu.
De-a lungul carierei, Alexandra Ungureanu a mai colaborat cu trupa Sistem, cu Nora Denes Symphonical si cu Soundland, dar a lansat si piese solo, precum „Nopti si zile”.Cu zeci de piese lansate, Crush si Alexandra Ungureanu canta impreuna din anul 2004 si au produs doua albume de studio, „Crush + Alexandra Ungureanu” (2005) si „Hello” (2007).
„'C'est la vie' este pentru noi una dintre cele mai frumoase piese semnate Crush si Alexandra Ungureanu. De atunci si pana astazi, activitatea noastra concertistica nu a avut pauze, in studio se lucreaza mereu, iar de cativa ani ne implicam si in productia video. Nu ne oprim din invatat. Crush plus Alexandra Ungureanu este un proiect atipic, fiecare dintre cele doua jumatati are personalitatea ei, dar impreuna avem o chimie speciala. Din momentul infiintarii, nu s-a pus niciodata problema sa renuntam la acest proiect, doar ca fiecare dintre noi a mers si spre alte zone muzicale, colaborari sau proiecte independente, revenind de fiecare data la muzica noastra ca la marea dragoste”, au adaugat baietii de la Crush.
Cat Music este principalul jucator din industria muzicala romaneasca si are in portofoliu cei mai influenti si de succes artisti din Romania din ultimii 20 de ani. Cu o prezenta de peste 10 ani pe YouTube si cea mai rapida ascensiune in topul canalelor romanesti, Cat Music este partener Premium YouTube si, totodata, cel mai puternic canal din Romania, cu peste 3.500.000 de abonati si peste 4 miliarde de vizualizari.