Întărâtată de prietenele sale care fac sport conștiincios, Cristina Spătar s-a apucat săptămâna aceasta serios de antrenament. Artista și-a luat instructor personal și o maseuză pentru a obține rezultate bune.
La început de an, Cristina Spătar a hotărât să-și dea trupul pe mâna specialiștilor din sport. Nu unii oarecare, ci a celor de la Unica Sport care timp de aproape 20 ani a lucrat intens pentru a-şi cunoaște clienții și a-i susține în calea lor spre o sănătate de fier și o siluetă de invidiat.
Odată cu lansarea primei filiale în Republica Moldova, în 1998, rețeaua Unica Sport a demonstrat o creștere continuă. Astăzi au 15 săli de sport și au ajutat peste 70.000 clienți să obțină rezultate impresionante în remodelarea corpului şi menţinerea sănătăţii fizice. Acestea sunt și motivele care au făcut-o pe Cristina să-i aleagă. De luni, artista a intrat pentru prima dată în sală și s-a antrenat cu instructorul Unica Sport Mihaela Dumitrescu.
Au făcut exerciții ușoare pentru început, apoi solista a încheiat cu un masaj de remodelare corporală care a durat o oră.”Anul 2017 a început cu mari schimbări în viața mea, în bine! M-am apucat de sport serios, fac două antrenamente pe săptămână care durează câte o oră fiecare ședință, iar la final o oră de masaj. Am ales această sală pentru că am parte de antrenamente supravegheate, nutriționist, dar si masaj, este o sala dedicata exclusiv doamnelor”, ne-a spus Cristina Spătar.