Concurenții din fermă încep să reabiliteze clădirea istorică în care locuiesc!

În ediția din seara aceasta, concurenții din Ferma – Un nou început! încep poate cel mai important proiect din această perioadă: reabilitarea clădirii în care locuiesc de câteva luni!
După ce sute de copii și-au petrecut săptămâni de neuitat în taberele organizate și chiar Regele Mihai a studiat pentru o perioadă aici, Vila Klaus și-a pierdut din importanța de odinioară.

Cristi Bozgan, mentorul concurenților, vrea să readucă această clădire pe harta destinațiilor turistice cu importanță istorică din România, așa că le va da concurenților noua provocare: să amenajeze camerele, să lucreze la interior și la exterior și să facă tot ce le stă în putere ca această clădire să poată primi pe viitor, din nou, musafiri.

Pe lângă această sarcină complexă, concurenții trebuie să continue jocurile în fermă: cine vor fi cei doi servitori aleși de Moro? Cu excepția Ioanei, care a primit imunitate, sunt toți surprinși atunci când află că fermierul nu va mai alege care sunt servitorii, iar asta le va da multe planuri peste cap.
În ediția din seara aceasta, imediat după Las Fierbinți, Ferma – Un nou început! vine cu emoții și multă strategie.

Ediția Ferma – Un nou început! de săptămâna aceasta este disponibilă integral pe protvplus.ro.
Conținutul disponibil pe platforma PRO TV Plus poate fi embed-uit folosind linkul de iframe din platformă. 
Ferma - Un nou început!