Concerte @ Hard Rock Cafe

Pe 19 ianuarie Hard Rock Cafe București sărbătorește zece ani de la deschidere printr-un mega concert susținut de Holograf, trupa care a cântat și la inaugurare. Petrecerea aniversară nu va prilejui doar întâlnirea cu cele mai frumoase hituri ale trupei, precum "Dragostea mea", "Ți-am dat un inel" sau "Ești așa frumoasă", ci vă aduce celor prezenți și o mulțime de surprize.

Deschis în ianuarie 2008 in Herastrau, HRC București a fost cel de-al 144-lea restaurant al rețelei Hard Rock International și cel mai mare restaurant din Europa. Pe scena sa au urcat unele dintre cele mai mari trupe ale tuturor timpurilor, dar și artiști și formații românești celebre: Mr. Big, Nazareth, Lita Ford, Uriah Heep, The Rasmus, New Model Army, Louisiana Red & Blues Wire, Debbie Davis, John Lawton, Coco Montoya, Johnny Raducanu, Vama, Iris, Directia 5, Delia, Compact, Cargo, Smiley, Vița de Vie, Carla’s Dreams și mulți alții.

În urmă cu zece ani, la petrecerea de deschidere, toți membrii trupei Holograf au donat câte un obiect personal pentru impresionanta colecție de suveniruri a restaurantului, devenind prima trupa românească ce a intrat în circuitul celui mai mare muzeu de obiecte din lumea muzicii, cu peste 80.000 de exponate în cafenelele din întreaga lume.
În HRC Bucuresti sunt expuse costume de scenă, instrumente muzicale, postere, LP-uri de aur și platină, fotografii si multe altele, cum ar fi: chitara lui Richie Sambora sau Bruce Springsteen, un costum purtat de John Lennon, ținuta de scenă a lui Elton John, bustiera Madonnei, jacheta pe care Michael Jackson a purtat-o in videoclipul “Beat It” etc.

În total peste 300 de obiecte de colecție.

Accesul clienților la eveniment se va face începand cu ora 20.00, iar concertul va începe la ora 22.30. Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro si în reţeaua fizică IaBilet (iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata ţara), dar şi la Hard Rock Cafe. Biletele au următoarele preţuri: 119 lei, cu loc la masă, în sală; 69 de lei, fără loc, în faţa scenei, unde vor fi mese de cocktail. În preţul biletului este inclusă şi o bere draught oferită de CARLSBERG. Un eveniment recomandat de Rock FM.

Sambata, 20 ianuarie – Concert Mad Monkeyz

Să înceapă nebunia! Pe 20 ianuarie membrii trupei Mad Monkeyz te așteaptă la Hard Rock Cafe pentru o seară plină de energie. Vei cânta și dansa alături de ei pe ritmuri amețitoare de pop, pop-rock, funk, R&B, dance, rock și hip-hop.
Angus, la chitară, a colaborat deja, la doar 24 de ani, cu trupe și artiști cunoscuți precum Mihai Chițu, Tiberiu Albu, Teodora Buciu sau The R.O.C.K. România.

Sebastian Blaj, keyboard, acoustic guitar și backing vocals, a fost, timp de 3 ani, clăparul trupei Talisman, cântând apoi alături de concurenți de la X Factor și Vocea României.

Mircea Burete Preda, bass și backing vocals, este cunoscut mai ales datorită colaborării cu Holograf. De-a lungul timpului a mai cântat cu Voltaj, Direcția 5 și Vița de Vie. Mirko Grusa, drums, a colaborat de-a lungul timpului cu trupe din Germania și din Romania printre care Trupa Cortez, Mihai Chițu Band, Puia, Adrian Sana, The R.O.C.K. România și Triplu Sec.

Grigoraș Mihai, voce, drums, guitar, a participat la Vocea României, unde a avut ocazia să colaboreze cu Horia Brenciu. Este unul dintre fondatorii trupelor Compania 7 și Time Out Band, iar de-a lungul timpului a mai colaborat cu diferite formații cum ar fi Mihai Chițu Band, Special Guest Orchestra, Alex Porro Band, Trupa Vis, Triplu Sec și altele.
Intrarea la concert este liberă.

Duminica, 21 ianuarie – Concert Crazy Town

Celebra trupa a anilor 90 si 2000, CRAZY TOWN, cânta la Bucuresti pe 21 ianuarie, de la 21:30, la Hard Rock Cafe! Special pentru acest show, nu vor fi mese în fața scenei.

Formată in 1995, trupa a devenit celebra pentru hitul "Butterfly" (Numarul 1 in Billboard Hot 100), piesa care a propulsat albumul de debut "The Gift Of Game" să vândă peste 1.5 milioane de exemplare. Cel mai recent album al trupei este "The Brimstone Sluggers" și a fost lansat in 2015, iar piesa "Born to Raise Hell" a ajuns în topurile americane acum 2 ani. Trupa a participat recent în concerte alaturi de Drowning Pool și Puddle Of Mudd în cadrul turneului care purta numele de "Epic", unde au mai urcat pe scena trupe precum Alien Ant Farm, Fuel sau P.O.D.

În deschidere vor cânta: FOR THE WIN (USA) și CONFESSIONS OF A TRAITOR (UK).

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro si în reţeaua fizică IaBilet (iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata ţara), dar şi la Hard Rock Cafe. Biletele au următoarele preţuri: 40 lei, cu loc la masă, în sală;  25 de lei, fără loc, în faţa scenei. Un eveniment BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM.

Miercuri, 24 ianuarie – Concert Timpuri Noi

BestMusic şi METALHEAD te invită la Hard Rock Cafe, joi, pe 24 ianuarie, de la ora 21:30, să petreci o seară PERFECTĂ cu una dintre cele mai longevive trupe de rock româneşti, Timpuri Noi! Invitaţi speciali: Luca, Stere, Adeline, Victoria, Vecina, Verginica, Rambo, Catran şi Văru’ Maftei!

Trupa Timpuri Noi este simbolul rock-ului românesc al ultimelor decenii şi, în formula actuală, este vocea rock-ului cu mesaj puternic, elaborat, inteligent şi acid. De la înfiinţarea trupei, Dan Iliescu a fost prezent în Timpuri Noi în calitate de compozitor şi chitarist. Începând cu anul 2011, Dan Iliescu a preluat şi rolul de solist, continuând şi misiunea muzicală asumată în urmă cu câteva decenii. Pentru cei care nu ştiu încă, Dan Iliescu este compozitorul tuturor hiturilor pe care publicul le ştie atât de bine: Stere, Tanţa, Adeline, Luca, Helga, Bordelul Mov, Catran, Nato, Tata...
iar lista poate continua, cu doar câteva excepţii, cu toate albumele scoase de-a lungul timpului de către Timpuri Noi.

Biletele se găsesc în format electronic pewww.iabilet.ro, în reţeaua fizică iabilet.ro (www.iabilet.ro/reţea - Magazinul Muzica, Agenţiile Perfect Tour, Magazinele Uman şi IQ BOX, reţeaua de magazine Say – partener Orange, pe terminalele self-service ZebraPay din toată ţară), dar şi la Hard Rock Cafe. Biletele au următoarele preţuri: 30 de lei, cu loc la masă, în sală; 50 de lei, cu loc VIP în faţa scenei (număr limitat la 80 de bilete). Sunt disponibile şi bilete fără loc, în picioare, la preţul de 30 de lei. Un eveniment recomandat de Rock FM.