Artista a profitat din plin de cele câteva zile libere pe care le-a avut înaintea concertelor de sărbători și alături de familie și prieteni s-a relaxat pe Valea Prahovei. Claudia Pavel a petrecut în stil regal și ales o vilă în stil autriaco-german proiectată de același maestru care a dăruit țării noastre emblema regalității românești: Castelul Peleș.
Realizată în anul 1884, vila Camelia este în grija actualilor proprietari de trei generații, însemnând peste 75 de ani de tradiție.
Restaurată, recondiționată și amenajată cu mult bun gust, vila a devenit un univers al relaxarii pentru multe dintre vedete. “Am fost fascinată de vila Camelia din Sinaia, unul dintre puținele locuri rămase autentice din anul 1884. Costruită chiar de arhitectul care a proiectat Castelul Peleș, Vila Camelia din Sinaia a aparținut avocatului Casei Regale, iar acum este un loc superb, unde te simți ca în vremurile de odiniară. Împreuna cu băiețelul meu, Noah, mama și sora mea, Paula a fost prima dată când am petrecut de ziua României într-un mod regal, la doar 100 de km de București”, a declarat Claudia Pavel.În cele câteva zile petrecute la Sinaia, artista s-a bucurat de priveliștea minunată și a admirat obiectivele turistice ale zonei.
A revenit în Capitală cu forțe proaspete și pregătită pentru evenimentele ce o așteaptă!
Posteaza comentariu