Zilele acestea, jurații Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu s-au reunit pe platourile de filmare pentru un sezon cu totul și cu totul special – ”Familii la cuțite”.
„Abia așteptam să începem filmările, dar am impresia că nici nu am plecat din platou. Petrecem atât de mult timp aici, încât zici că suntem acasă. Începem să nu mai facem diferența! Ne și place ceea ce facem, iar atunci când câștig...îmi place și mai mult!”, a mărturisit chef Bontea entuziasmat.
„Eu vă mărturisesc că cel mai dor mi-a fost de Gina! Bontea și Dumitrescu vor începe iar alianțele împotriva mea, cât de curând”, a adăugat chef Scărlătescu. Timp de șase sezoane, etapa jurizărilor pe nevăzute a surprins prin prezența celor mai diferite personaje, de la bucătari profesioniști, gospodine pricepute, copii talentați, sau chiar vedete pasionate de gătit. Tocmai de aceea, sezonul special, ”Familii la cuțite”, va aduce în arena culinară echipe complete, gata formate din membri unor familii ce vor să demonstreze că pot condimenta competiția.
Acestea vor trece, ca și până acum, printr-o perioadă de audiții și una de battle-uri ”la cuțite”, iar la final, doar una singură va fi declarată câștigătoare. Elementul-surpriză al noului sezon va da șansa și unor vedete cunoscute să lupte alături de cei dragi la bancul de lucru, într-o cu totul altă postură decât cea în care au fost văzuți până acum.Chefii vor fi puși față în față cu o decizie foarte importantă, aceea de a-și alege fiecare cele mai bune trei familii, alături de care să aibă o șansă la premiul cel mare.
Tocmai de aceea, lupta culinară se va da și între jurați, care vor fi dornici să își adauge în palmares încă o finală câștigată. Așa se face că chefii au început mica lor dispută încă din prima zi de filmare, pentru că nu se pot hotărî asupra unui lucru: dacă Familii la cuțite poate fi luat, sau nu, în considerare ca o victorie completă: “Eu cu Bontea am decis că îl vom lăsa pe Scărlătescu să câștige, măcar sezonul acesta! ”, a spus chef Dumitrescu. „Dacă va câștiga unul dintre ei doi, se pune. Dacă intervine hazardul și Doamne ferește voi câștiga eu, nu se pune nicăieri! E discriminare!”, a adăugat chef Scărlătescu amuzat.Sezonul special Chefi la cuțite – Familii la cuțite va începe primăvara aceasta pe Antena 1.