Șapte cupluri de vedete au acceptat provocarea "Asia Express”, iar după un maraton de aproape 5000 de kilometri ce se apropie cu pași repezi de final, doar două echipe se află în acest moment în cursa directă către marele premiu de 30.000 Euro. Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu se vor duela cu echipa Ralukăi și a Anei Baniciu în cea mai mare confruntare de până acum, confruntare ce le va testa pentru ultima dată limitele. Fără scenarii, fără niciun ajutor din partea echipei de producție, cele două echipe de pe podium și-au croit drum către marea finală, dar parcursul până aici nu a fost deloc ușor. În această seară de la ora 20:00, concurenții vor păși în misiunea decisivă, ce va stabili învingătorii celei mai dure competiții, care a fost printre altele și o lecție de viață inedită: "Asia Express”.
Ana Baniciu și Raluka au început cursa vieții lor, după cum o numesc chiar ele, cu multe așteptări.
Cu toate acestea, cele mai curajoase coechipiere mărturisesc că nu și-au imaginat că vor ajunge atât de departe, dar au plecat în fiecare misiune determinate să-și învingă toate temerile și să transforme provocarea unui reality show extrem de dur în cea mai frumoasă experiență: "Mai avem puțin. Înseamnă enorm pentru noi că suntem finaliste, că am ajuns până aici și că am reușit să trecem prin toate momentele grele. Ne-am demonstrat că suntem foarte puternice și că merităm să ne aflăm în această etapă. Acum suntem pregătite să luptăm în ultima misiune, dacă am muncit atât de mult vrem să și câștigăm.”.Adversarii fetelor vor fi Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, cei mai vocali dintre concurenți, care au încântat prin energia pozitivă și prin determinarea de care au dat dovadă: "Ne bucurăm foarte tare că suntem în finală alături de fete, pentru că știu să piardă, dar știu să și câștige.
În același timp, ne este și puțin teamă. Urmează o finală frumoasă, eu asta cred că trebuie să primeze. Va fi o luptă crâncenă, o să ne dorim cu toții să câștigăm mai mult ca orice, vom da tot ce avem mai bun și vom încerca să ne autodepășim. Cine e mai bun va câștiga.”Probele grele pe care le vor avea de trecut concurenții în cea mai importantă seară la "Asia Express” vor reprezenta o ultimă călătorie în care își vor depăși limitele și în care vor fi nevoiți să demonstreze că merită primul loc pe podium. În seara aceasta, de la ora 20:00, vedetele vor începe cursa cu o misiune ce le va cere să refacă o serie de filmulețe alături de localnici, dar pentru a le realiza aceștia vor fi nevoiți să-i antreneze în jocul lor. Căutarea indiciilor cheie, în forma emblematică a dragonului, dar și experiența masajului thailandez, cea mai renumită tehnică terapeutică, vor face și ele parte din lista provocărilor etapei finale.
O probă ce le va da fiori concurenților este Ruleta Deliciilor, unde norocul va dicta meniul concurenților. Învârtind ruleta, vedetele se vor confrunta iar cu preparate ce stau la limita dintre fobie și dezgust, precum scorpionul, gândacii, sau broaștele: "Îmi e frică să mă uit. Nu ne-am gândit nicio secundă ce ne așteaptă aici.“În primele etape "Asia Express” echipele au experimentat excentricul Vietnam, ce le-a destabilizat toate așteptările. Laosul a venit ca o gură de aer proaspăt, unde concurenții au învățaț alte tradiții și s-au adaptat la o cultură credincioasă și umilă. Cambodgia i-a secat de inhibiții, iar sărăcia țării le-a reconfigurat coordonatele de confort, căci vedetele au dormit în cele mai neobișnuite locuri. Thailanda, ultima țară din Drumul Dragonului a dus aventura la un alt nivel, iar cursa nebună de pe străzile metropolei asiatice, Bangkok, va marca ultima etapă din cea mai inedită experiență.
În această seară, de la ora 20:00, telespectatorii Antena 1 vor trăi cu sufletul la gură alături de cele două echipe finaliste, pentru că urmează un ultim joc decisiv la finalul căruia vom afla numele echipei câștigătoare, a cuplului care va pleca acasă cu 30.000 de Euro și amintirea unei experiențe unice- doar la "Asia Express”.