În fiecare zi, de marți până duminică, va rula câte un lungmetraj european, începând cu ora 21:30. Intrarea la toate proiecțiile este liberă.
Programul complet al Caravanei și informații despre filme, pe www.cinemainaerliber.ro
Caravana Metropolis este cel mai mare cinematograf itinerant din România, membru al rețelei Europa Cinemas, cu un public de peste 400.000 de persoane la cele 7 ediții de până acum. Utilizând echipamente performante, un proiector digital mobil de 18.300 de lumeni și un ecran gonflabil de 120 m², Caravana oferă o calitate a proiecției întâlnită în marile săli de cinema ale lumii. Evenimentul și-a propus încă de la început să apropie publicul larg de filmul european și de filmul de autor, în general.
În deschiderea evenimentului, pe 30 iulie, de la 20:30, va avea loc un spectacol de percuție oferit de BĂLAȘA PercuSsion Group.
Lungmetrajele care pot fi urmărite în selecția oficială la Brașov sunt:
VISAGES VILLAGES/ CHIPURI, LOCURI, Regia: Agnes Varda, nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun documentar
Sinopsis: Agnès Varda, una dintre cele mai importante figuri ale Noului Val francez, și fotograful și muralistul JR sunt coregizorii documentarului - road movie "Chipuri, locuri / Faces Places".
COLD WAR/ RĂZBOIUL RECE, Regia: Pawel Pawlikowski, Premiul pentru Cel mai bun regizor la Cannes, nominalizat la 3 premii Oscar și 4 premii BAFTA, 5 premii și o nominalizare la EFA
Sinopsis: În timpul Războiului Rece, undeva între Polonia stalinistă, ruinată de cel de-Al Doilea Război Mondial, și Parisul boem al anilor ’50, un muzician înnebunit după libertate și o tânără cântăreață pătimașă trăiesc o iubire imposibilă, într-o perioadă istorică imposibilă.
TODOS LO SABEN/ TOATĂ LUMEA ȘTIE, Regia: Asghar Farhadi , în competiție la Cannes 2018
Sinopsis: "Toata lumea știe" îi are în rolurile principale pe Penélope Cruz (Laura), Javier Bardem (Paco) și Ricardo Darín (Alejandro) și spune povestea Laurei, care călătorește împreună cu copiii săi din Buenos Aires către satul natal din Spania, situat pe domeniul unei podgorii spaniole, pentru a fi alături de sora sa la nunta acesteia.
THE FAVOURITE/ FAVORITA, Regia: Yorgos Lanthimos, un premiu și 8 nominalizări la Oscar, 3 nominalizări la Globurile de Aur
Sinopsis: Începutul secolului al XVIII-lea.
LA CH’TITE FAMILLE/ FAMILIA MEA NEBUNĂ, Regia: Dany Boon
Sinopsis: Valentin D. şi Constance Brandt, un cuplu celebru de arhitecţi şi designeri, se pregătesc pentru deschiderea unei expoziţii personale în prestigiosul Palais de Tokyo din Paris. Valentin ţine ascuns un mare secret, fără de care n-ar fi putut ajunge în lumea exclusivistă a design-ului de lux; este vorba despre originile sale modeste, provinciale.
CAISĂ, Regia: Alexandru Mavrodineanu, premiat la Gopo și la Astra pentru Cel mai bun documentar românesc, în 2018
Sinopsis: Într-o sală de antrenament de la marginea Bucureștiului, un antrenor de box (Dumitru Dobre) aflat la sfârşitul carierei lucrează pentru a transforma un grup de copii din medii defavorizate în următorii campioni de juniori.
Posteaza comentariu