Trupa londoneză The AutistiX va urca pe scena de la Hard Rock Café pe 2 aprilie într-un eveniment-manifest, demonstrând că normalitatea constă în atitudine și încredere. Trei dintre membrii trupei au autism. Reuniți în această formulă de 8 ani vor ca prin muzică să ajute intrarea în normalitate a copiilor cu autism. “Trei dintre noi avem autism. Dar tocmai acesta ne oferă talentul și o creativitate evidentă. Noi nu facem compromisuri asupra calității muzicii și nici în fața dizabilității – noi NU suntem o trupă cu dizabilități, ci una care crează muzică de calitate și sensibilă”, suștin Jack Beaven-Duggan (chitară electrică/backing vocals); Saul Zur-Szpiro (tobe/ backing vocals); Graham Spragg (chitară bass /backing vocals); Jim Connelly (interpret). Alături de ai mai sunt John Duggan – tatăl lui Jack (chitară electrică) și Michael Zur-Szpiro, tatăl lui Saul (armonică).
Pe scena Hard Rock café va urca o serie de artiști români. Fiecare dintre ei va cânta 2 melodii alături de cei de la The AutistiX. Primele nume confirmate sunt Cargo și Alin de la Trooper.
“Am fost onoraţi să fim numiţi “ambasadorii” Campaniei “Music for Autism” şi să inaugurăm laboratorul de cofetărie /patiserie din cadrul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă “Albatros”Constanţa în ianuarie 2016. Timp de 5 ani, am susţinut concerte caritabile pentru strângere de fonduri şi suntem mândrii că am pus o carămida pentru a duce la destinație scopul acestei campaniei. Totodată am ajutat la conştientizarea provocărilor întâlnite zilnic de copii cu dizabilităţi împreună cu familiile lor. Vă aşteptăm la concertul caritabil din 2 aprilie 2018 în Hard Rock Cafe Bucureşti sa sustinem trupa The AutistiX and Friends.”, spun cei de la CARGO.
“Este o mare onoare și un privilegiu uriaș faptul că am fost invitați să cântăm alături de trupa The Autistix. Nici nu am stat pe gânduri atunci atunci când a fost vorba de o colaborare atât de frumoasă. Trooper a crezut mereu în valorile umane și în puterea de a lupta pentru un vis. Nu putem decât să ne înclinăm în fața unor oameni puternici care au reușit să coloreze lumea prin muzica.
5 ani de campanie, peste 25 de artiști români
Timp de cinci ani nume mari din industria autohtonă de muzică rock-folk-pop s-au implicat pentru a duce la destinație scopul campaniei. “Music For Autism” a fost sprijinită prin concertele caritabile susținute de VAMA, Loredana Groza &Nadir, Vița de Vie, Cargo, Timpuri Noi, Berti Barbera & Nicu Patoi, Florin Chilian, Ada Milea, Desant, White Walls, Mihai Mărgineanu, Proconsul, Celelalte Cuvinte, Cargo, The R.O.C.K.( Tribute AC/DC), CTC, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Emeric Imbre, The Model, Zdob și Zdub, Provincialii, etc.
“Scopul acestui concert este de a conştientiza că şi persoanele cu dizabilităţi se pot bucura de muzică, fiind chiar ei „actorii pe scenă”. Muzica poate trezi amintiri care pot exprima puternic sentimentele noastre, ajutându-ne să le exteriorizăm şi să comunicăm cu ceilalţi, atât verbal, cât şi nonverbal. De cele mai multe ori nu conştientizăm că stare noastră de spirit, comportamentul sunt influenţate de muzică, dar studiile de specialitate arată că muzica e benefică pentru creierul nostru, pentru organism.
Profitul din încasari va fi direcționat către persoanele cu dizabilități.
Biletele s-au pus în vânzare pe Iabilet și Bilete.ro. Prețul unui bilet în fața scenei este 50 lei și la mese 40 lei.
MUSIC FOR AUTISM
Campania “Music for Autism”, un proiect început în 2012 cu scopul de a sprijini copii cu autism si alte dizabilitati, care s-a bucurat încă de la început de succes devenind astfel proiectul umanitar pe poziție fruntașă cu reușite nenumărate.
Nu este o boală!
Sistem. Nevoi. Acțiune. Afecțiuni. Grijă. Luptă. Perseverență. Cam acestea sunt cele mai des întâlnite cuvinte atunci când se vorbește despre autism. Autismul este o afecţiune considerată drept una dintre cele mai frecvente tulburări ale copilăriei, mai frecventă decât cancerul, diabetul şi sindromul Down.
Autismul nu este o boală, ci o tulburare de comportament, din acest motiv diagnosticul nu poate fi pus prin analize de sânge, analize ADN sau alte investigaţii clinice.
1 din 68 de copii suferă de autism, iar datele înregistrate în ultimii ani în România indică o creştere continuă a numărului acestora. Iar dacă sistemul nu ajută, oamenii se ajută între ei!