Candy Dulfer vine la București cu cel mai nou album al său, cu amintiri despre colaborarea cu Prince, dar și alte surprize muzicale

UPDATE:

Concertul Candy Dulfer, ce urma să aibă loc în data de 17 octombrie, la Sala Palatului, se anulează

Organizatorii concertului saxofonistei Candy Dulfer, programat pentru data de 17 octombrie la Sala Palatului din București, sunt nevoiți să anunțe anularea evenimentului.

Pentru biletele achiziționate din rețeaua Eventim (Germanos, Cărturești, OMV, Humanitas, Orange, Vodafone, Carrefour), returnarea contravalorii biletelor se va face la punctul de vânzare de unde au fost achiziționate, cu prezentarea și reținerea biletelor în original.

Pentru livrările prin curier, contravaloarea biletelor va putea fi recuperată de la unul din punctele de lucru Eventim de mai jos, cu prezentarea și reținerea biletelor în original:
• Eventim București – bd. I.C. Brătianu nr. 6 (în incinta Cinema Pro);
• Eventim Cluj – str. Alexandru Vaida Voevod nr. 53B (în incinta Iulius Mall).

Clienții din afara ariei punctelor de lucru Eventim și cei care au achiziționat bilete de la Eventim Timișoara din str.
Mărășești nr. 2 (casieria Teatrului Național Timișoara), sunt rugați să contacteze Eventim la adresa de e-mail contact@eventim.ro sau să trimită biletele prin curier la sediul central din str. Popa Petre nr. 5, Cod Poștal 020801, București, banii urmând a fi returnați în contul din care a fost efectuată plata. Costul transportului va fi suportat de către expeditor.

Pentru bilete Print@Home – banii se vor returna automat în termen de până la 10 zile lucrătoare, pe cardul cu care s-a efectuat plata.

Organizatorii își cer scuze pentru eventualele neplăceri cauzate și mulțumesc publicului pentru întelegere.

 

 

Pe 17 octombrie, ea aduce la Sala Palatului din București și un tribut colaborării pe care a avut-o de-a lungul timpului cu Prince. Evenimentul este organizat de Jazz Syndicate Live Sessions.

Discografia artistei olandeze numără nu mai puțin de 11 albume de studio, două live și o compilație.

Cel mai nou material discografic este intitulat „Together”, a fost lansat în primăvara acestui an și s-a bucurat de recenzii pozitive în întreaga lume a jazz-ului, fiind considerat o adevărată demonstrație a modului în care un artist își pune amprenta asupra unui stil muzical eminamente complex. Astfel, deși încadrat în stilul funk, albumul „Together” este o mostră relevantă de virtuozitate instrumentală (dar și vocală!) și integrează influențe pop, soul și un electro cu parfum de muzică disco a anilor '70.

Deși de-a lungul carierei sale, Candy Dulfer a colaborat și gustat din gloria scenei alături de David Stewart, Van Morrison, Maceo Parker, Alan Parsons, Tower of Power și Pink Floyd, proiectul de care s-a atașat iremediabil este colaborarea cu Prince, în cadrul proiectului „The New Power Generation”. Într-un interviu acordat recent, ea își amintește cu plăcere de momentele colaborării cu regretatul mare artist: „Să lucrezi cu Prince este o sursă inepuizabilă de inspirație și totodată o garanție a calității.
De câte ori mă simt nesigură în ceea ce fac, mă găndesc la faptul că Prince m-a vrut alături. Prince m-a vrut în trupa lui și am înregistrat împreună. Mi-am regăsit astfel scopul în viață”, a spus Candy Dulfer.
Marcată de dispariția lui Prince, artist și spirit pe care ea îl asemuiește unui „Mozart sau Beethoven al vremurilor noastre”, Candy Dulfer a inclus pe noul album o melodie dedicată acestuia, intitulată „Out of Time”. Melodia se regăsește în actualul setlist de turneu și cu siguranță se va face auzită și la București.

Regalul jazz-funk al interpretei olandeze va fi întregit de recitalul susținut în deschiderea evenimentului de către un virtuoz autohton al saxofonului și talentat compozitor, Veran Zorilă. El cântă un smoothjazz ce împletește armonios influențe pop, R&B, latino și funk. Veran Zorilă prezintă la rândul său publicului un album nou, intitulat „The Magic of Silence”, material primit cu entuziasm de către pasionații de jazz din România și nu numai.

Revenind la Candy Dulfer trebuie spus că în prezent se află într-un turneu ce a purtat-o din Europa în America de Nord și înapoi, având programate zeci de concerte proprii, dar și apariții în cadrul unor mari festivaluri de jazz și blues.
Pe 17 octombrie, ea ajunge și la București, unde vă invităm să o ascultați și să o admirați.
 
Biletele s-au pus în vânzare în rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas, CinemaPro), online pe site-ul Eventim.ro, dar și la casieria Sălii Palatului.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod