Beth Hart : “La spectacolul de pe 17 iunie o sa-i intreb pe oameni ce vor sa asculte!”

Beth Hart si iubitorii blues-ului din Romania se vor reintalni pe 17 iunie, de la ora 20.00, la Sala Palatului, pentru un nou spectacol al artistei, iar aceasta revedere este asteptata cu nerabdare de ambele parti. „Publicul din Romania are o energie extraordinara. A fost o experienta nemaipomenita si abia astept sa ma intorc!”, spune Beth Hart referindu-se la spectacolul de anul trecut, primul pe o scena din Romania.
Impresionata de concertul organizat de Vreau Bilet, de interactiunea cu spectatorii si de mancarea excelenta din Romania, cantareata cu nenumarate discuri de platina in palmares a decis sa revina in Romania la doar un an de la precedentul spectacol. Si de aceasta data, Beth Hart a anuntat ca va „merge pe mana publicului” in ceea ce priveste playlist-ul concertului. „La spectacolul de pe 17 iunie o sa-i intreb pe oameni ce vor sa asculte! Am mare incredere in publicul din Romania si cred ca asta e cel mai potrivit mod de a proceda.
In fond, treaba mea asta este – sa fac oamenii sa se simta bina, sa asculte ceea ce vor!”, a mai spus cantareata americana.

Beth Hart marturiseste ca si-ar dori sa-si planifice o vacanta in Romania: „As vrea sa-mi fac o vacanta in Romania, sa merg la castelui lui Dracula. Apoi as cere sfatul localnicilor si i-as intreba ce este interesant de vazut in zona lor, ce ar trebui sa fac acolo. M-am convins ca asa e cel mai bine sa procedez. Oamenii locului stiu precis ce sa-mi recomande! Si, daca nu am un program nebunesc, sa fiu nevoita sa plec a doua zi dupa concert, mi-ar placea sa merg in toate acele locuri!”, mai spune Beth Hart.

Cat despre viata sa personala atat de marcata de situatii dintre cele mai dure – de la dependenta de alcool si droguri si diagnosticul de bipolaritate si pana la pierderea surorii ei, victima a SIDA – Beth Hart marturiseste ca a reusit sa-si castige un oarecare echilibru: „Obisnuiesc sa ma rog la Dumnezeu si seara si dimineata.
Ceea ce ii spun este sa ma ajute sa nu fiu atat de dura cu altii cum sunt cu mine! In felul asta iti poti castiga pacea. Iar unde este pace, acolo este si fericire!”, e de parere cantareata americana.

„Sky Full of Clover”, un cantec de dragoste deosebit de sensibil este dedicatia pe care Beth Hart o face publicului din Romania, cu care se va revedea curand. „Le trimit o imbratisare imensa, un sarut si multumesc! Sper sa-i fac fericiti! Sunt foarte recunoscatoare ca voi reveni la Bucuresti!” a mai spus Beth Hart.

Biletele la concertul lui Beth Hart de pe 17 iunie, de la Sala Palatului pot fi procurate de pe  http://rezervari.vreaubilet.ro/event.php?id=7817.
Dedicatia cantaretei pentru publicul din Romania poate fi ascultata accesand link-ul https://www.youtube.com/watch?v=Dyr60V_YqNw.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod