Aurelian Temișan își îndeplinește pe 18 decembrie un mare vis! Va urca pe scena Teatrului Național, acolo unde, în Sala Studio, va susține un concert in memoriam Aurelian Andreescu. Spectacolul se numește “Oameni – Tribute Aurelian Andreescu”, organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB. Un singur regret are artistul! atăl său, care a cântat cu marele Aurelian Andreescu, nu îl poate vedea pe scenă, cu această ocazie!
De ce Tribut Aurelian Andreescu?
Pentru că din punctul meu de vedere, și nu este numai părerea mea, e cea mai mare voce masculină pe care a avut-o România vreodată!
De ce el?
Există o asemănare de prenume, dar cel mai important este că între Temișan și Andreescu este o legătură mai veche decât existența mea pe pământ! Și tatăl meu a cântat.
A cântat cu Aurelian Andreescu o perioadă. E vorba chiar de perioada de dinainte de a mă naște eu, cât și cea imediat după, și este artistul care m-a influențat cel mai tare din punct de vedere al școlii de voce pe care a avut-o și al felului în care a transmis ceea ce a cântat!De ce acum?
Este an centenar și este cea mai bună ocazie! Am zis să celebrez un artist, pentru care compozitorii vremurilor respective se înghesuiau să îi scrie. Este atât un tribut Aurelian Andreescu cât și o celebrare a compozitorilor din România, cei care și-au făcut cunoscute piesele prin vocea lui!
Ce aduc nou?
Un nou sound al pieselor de odinioară, melodiile lui fiind “îmbrăcate” de 47 de oameni cu o orchestră simfonică! Ideea este să aduc liniște, să aduc căldură, să aduc magia unui concert, care sunt convins că este foarte așteptat de mulți iubitori de muzică și în special de fani ai vocii lui Andreescu și ale melodiilor celebre pe care le-a lansat și abia aștept acest lucru”, spune Temișan, nerăbdător să își întâlnească publicul și iubitorii de muzică bună, pe data de 18 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Studio a Teatrului Național București.
Un mare regret are însă Temișan! Faptul că tatăl său, de la care a moștenit pasiunea pentru muzică, și care a cântat cu marele Aurelian Andreescu, nu mai este lângă el, să îl poată vedea în această postură, pe scenă!Imi doresc ca oamenii care calcă pragul acestui spectacol să fie cuprinși, încă din foaier, de magia muzicii lui Aurelian Andreescu, găsindu-i CD-ul la vânzare, iar când pășesc în sală, să fie deja încărcați de dorința de a asculta muzica altor vremuri, muzica de suflet, indiferent de vârstă și să cânte o dată cu mine refrenele pe care le cunosc! Și sunt convins că sunt foarte multe melodii pe care le știu! Este un concert mult dorit, este un vis împlinit pe care mi-l doream cu toată inima, dar am acest gust amar că nu e și tata alături de mine să se bucure de acest moment, pentru că el mi-a povestit destul de multe lucruri despre Aurelian, de la vremea respectivă și îmi pare rău că nu mai am acele afișele din acea perioadă de când eu aveam vârsta Dorei, fiica mea (7-8 ani), și mă uitam la afișele în care apărea tata. Era lângă Doina Badea, lângă Anda Călugăreanu, lângă Puiu Serbănescu, lângă Dan Spătaru, Aurelian Andreescu… Ar fi fost minunat să vi le pot arăta și vouă!, a mărturisit, emoționat, artistul.