Artiști de înaltă ținută vin, alături de Johann Strauss Ensemble, la sărbătoarea muzicii clasice vieneze din capitală

Soprana Mara Mastalir și baritonul Michael Havlicek de la Vienna Volksopera, invitați speciali în concertul ”VIENNA MAGIC- CHRISTMAS EDITION” de la Sala Palatului.
Iubitorii de muzică clasică din capitală sunt invitați miercuri, 21 decembrie, la Sala Palatului, începând cu ora 20:00 pentru a lua parte la sărbătoarea muzicii clasice vieneze desfășurată cu ocazia concertului tradițional de Crăciun, ”Vienna Magic – Christmas Edition”. Pentru al 12-lea an consecutiv, concertul este susținut în țara noastră de faimoasa orchestră austriacă JOHANN STRAUSS ENSEMBLE, sub bagheta charismaticului dirijor Russel McGregor.

Îndrăgiții muzicieni nu își vor dezamăgi publicul nici în acest an și vor reveni în cadrul unui amplu turneu național ce va debuta peste doar câteva zile și se va derula conform următorului program:

13 decembrie - Brașov - Teatrul Dramatic Sică Alexandrescu;
14 decembrie  - Cluj-Napoca - Opera Națională Română;
15 decembrie  - Bistrița - Palatul Culturii;
16 decembrie  - Arad - Teatrul Clasic Ioan Slavici;
17 decembrie  - Sibiu - Sala Thalia;
18 decembrie  - Timișoara - Filarmonica Banatul;
19 decembrie  - Oradea - Teatrul Szigligeti Oradea;
20 decembrie  - Târgu-Mureș - Palatul Culturii;
21 decembrie  - București - Sala Palatului.

Atracția concertelor susținute de orchestra austriacă se datorează, în mare parte, magnetismului lui Russel McGregor, dirijor și prim-solist, deținător al unei viori fabricate de Carlo Giuseppe Testore în anul 1697, “sora mai mică” a celebrei viole a lui Wolfgang Amadeus Mozart.
În acompaniamentul sau sub bagheta lui Russel McGregor, au performat vedete ale muzicii de operă, precum Luciano Pavarotti, Jose Carreras sau Ildiko Raimondi.

Johann Strauss Ensemble încânta mii de spectatori din România, an de an, prin sunetul tipic austriac, virtuozitate, plus o picătură de umor, elemente care, de altfel, stau la baza succesului internațional al acestei orchestre de muzicieni de prim rang.

Pe lângă repertoriul complex, ce include lucrări muzicale de Johann Strauss I și II, compoziții de Franz Lehar, Karl Komzak, Julius Fucik,  dar și celebrele teme de Crăciun ale lui Johann Sebastian Bach, concertul ”Vienna Magic – Christmas Edition” din acest an se va detașa de reprezentațiile din trecut prin prezența unor artiști de inaltă ținută , în calitate de invitați speciali.  În același ton de sărbătoare, soprana Mara Mastalir și baritonul Michael Havlicek vor aduce un plus de valoare concertului de la Sala Palatului prin intermediul unor recitaluri excepționale.

Soprana Mara Mastalir provine din Vienna; are un istoric profesional solid și se bucură de aprecieri uriașe din partea criticilor de profil.
Mara Mastalir este cunoscută la nivel mondial pentru calitățile sale de solistă în oratorii și concerte, precum și pentru colaborările frecvente cu artiști de notorietate internațională, cum sunt: Stefan Vladar, Omer Meir Wellber, Marco Arturo Marelli, Rolando Villazon, Luc Bondy sau Philipp Stölzl. În ultimul an, Mara Mastalir a fost urmarită în producțiile artistice de înaltă ținută ale Vienna Volksopera.

Baritonul Michael Havlicek nu este la prima vizită în România. Artistul a performat cu succes în concertele orchestrei Johann Strauss Ensemble, din țara noastră, în anii 2009 și 2010. Este absolvent al Conservatorului din Vienna. De-a lungul timpului a susținut numeroase concerte și recitaluri pe marile scene internaționale din  Japonia,  Africa de Sud, Argentina, Germania și SUA. Din anul 2011, este anagajat al Vienna Volksoper și poate fi admirat, și astăzi, ca deținător al rolurilor principale în aproape toate producțiile scenice.
 

Așadar, seara de 21 decembrie 2016 va fi marcată de o nouă reprezentație extraordinară semnată de Johann Strauss Ensemble. Spectatorilor interesați le reamintim că biletele pentru concertul ”Vienna Magic Christmas Edition”  pot fi achiziționate de la casele de bilete ale sălilor de spectacole din orașele cuprinse în turneul național, iar pentru concertul de la Sala Palatului București, acestea sunt disponibile la: standul Ticketnet din Unirea Shopping Center - etj.2, Sala Palatului, magazinul Muzica, Librăria Mihai Eminescu, agențiile TUI TRAVEL CENTER și Eurolines sau online prin: www.ticketnet.ro,www.iabilet.ro,  www.bilet.ro,  www.bilete.ro,  www.startickets.ro și www.eventim.ro.

Prețul unui bilet variază în funcție de categoria de loc, astfel: VIP – 200 lei, Cat.I – 145 lei, Cat.II – 115 lei, Cat.III – 85 lei și Cat.IV – 55 lei.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod