Ritualurile șamanice, care te ajută să te cunoști mai bine pe tine însuți dar și să te vindeci de boli, au reprezentat pentru artista din România o experiența inedită și incredibilă, care a transformat-o într-o altă persoană.
"Mereu am căutat răspunsuri la întrebari imposibile precum ce se întâmplă după moarte sau dacă există sau nu Dumnezeu. Ritualul șamanic Ayahuasca are proprietati binefăcătoare. Te ajută să te conectezi cu energia cosmică și să accesezi foarte multă informație. Te transformă într-o altă persoană, mai asumată și mai responsabilă", declară Anca Pop.
Cântăreața a devenit fascinată de șamani după ce a citit cartea lui Mircea Eliade "Șamanismul și tehnicile arhaice ale extazului", acesta fiind și scriitorul ei preferat.
"Eliade a fost un scriitor atât de complex, care a încercat să descopere lumea prin tot felul de mijloace. După ce am citit cartea lui despre șamanism mi-am propus să ajung la o astfel de tabără în Peru. Este, totodată, un ritual de purificare, care te ajută să îți reechilibrezi și energia sexuală", continuă Anca Pop.
Anca Pop a revenit în țară de curând și se pregătește intens de lansarea noului ei single "Loco Poco", care anunță astfel și primul album al său.
Anca Pop, artista care i-a compus lui Goran Bregovic două piese și a colaborat cu acesta pentru propria melodie, "Jealous Monster", s-a facut remarcată în peisajul monden românesc în urmă cu doi ani, lansând piesele "Free Love" și "Supercool".
În ultimii ani, cariera artistei a trecut granițele țării. Piesele sale au fost licențiate în mai multe țări din Asia, iar activitatea ei s-a mutat, pentru o perioadă de timp, acolo.
© Copyright:
Anca Pop a fost la șamani în Peru!
Anca Pop este pasionată nu doar de muzică ci și de tot ceea ce ține de spiritualitate. Artista s-a aventurat tocmai în Peru unde s-a retras într-o tabără șamanică vreme de 10 zile.
Posteaza comentariu