Ana Munteanu, Andrada Crețu, Meriam Jane Ndubuisi și Zsuzsana Cerveni sunt finalistele Vocea României!

Semifinala Vocea României le-a adus aseară telespectatorilor un spectacol memorabil și reprezentații pline de strălucire, energie și entuziasm. Show-ul a fost deschis de invitata specială, INNA, care a cântat melodiile Nirvana și Ruleta și a prezentat un moment fabulos pe scena celei mai tari competiții a vocilor.

Concurenții au interpretat câte două melodii, una singuri și una împreună cu colegul de echipă și cu antrenorul, iar românii și-au votat preferații și au ales finalistele sezonului șapte. Pentru prima dată la Vocea României, în marea finală merg patru fete: Meriam Jane Ndubuisi din echipa Tudor, Ana Munteanu din echipa Smiley, Zsuzsana Cerveni din echipa Lori și Andrada Crețu din echipa Despot.

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 1.2 milioane de telespectatori au urmărit competiția în care doar vocea contează, iar în minutul de maximă audiență de la 20:51, cea mai bună competiție a vocilor a adus în faţa televizoarelor peste 1.7 milioane de români.Semifinala Vocea României a fost lider de audiență pe toate categoriile de public și a înregistrat 8 puncte de rating și 24.1% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 6 puncte de rating și 18% share.

Un spectacol fantastic și foarte multă determinare


Echipa Tudor a adus energia și forța în semifinală. Meriam Jane Ndubuisi a interpretat piesa Stay with me, iar Tudor a avut lacrimi în ochi pe parcursul întregului moment. Concurenta s-a transpus complet în melodie și a transmis o vibrație extraordinară. Ștefan Știucă a cântat fabulos melodia Yesterday, a trăit intens momentul de pe scenă și a reușit să-i încarce pe antrenori cu emoție și bucurie. Tudor, Jane și Ștefan au adus atmosfera din Vama veche pe scena de la Vocea României când au interpretat piesa Omul plajei. Vocile lor s-au completat perfect și împreună au realizat un moment memorabil. În urma voturilor publicului, Meriam Jane Ndubuisi merge în marea finală.

Echipa Smiley a început seara cu Amir Arafat. Concurentul a adus în semifinală o piesă legendară, Man in the mirror, pe care a interpretat-o cu foarte multă căldură și dăruire. Show-ul a continuat cu Ana Munteanu, care a cântat magistral melodia I'd rather go blind, a fost stăpână pe ea, a fost la înălțime și a demonstrat încă o dată că este extrem de talentată. Ana, Amir și Smiley au umplut scena de energie și culoare când au interpretat piesa Uptown funk, iar Despot, Lori și Tudor le-au mulțumit pentru momentul prezentat și pentru faptul că a fost o ocazie foarte bună pentru ei să iasă încă o dată la dans vineri seară. Voturile publicului au trimis-o pe Ana Munteanu în finala competiției.

Echipa Lori a avut aseară pe scenă trei reprezentații fascinante. Diana Brescan a impresionat publicul cu interpretarea piesei Mad about you, s-a implicat complet în momentul prezentat și a transmis foarte multă pasiune. Lori și cele două fete magnetice din echipa ei, Zsuzsana și Diana, au cântat melodia Hai la joc, s-au bucurat de timpul petrecut pe scenă, au transmis energie și întreaga sală a dansat împreună cu ele. Zsuzsana Cerveni i-a cucerit pe toți cu vocea ei uluitoare și cu apariția demnă de o divă. Concurenta a interpretat piesa Where do I begin și a uimit cu timbrul ei vocal puternic și cu atitudinea sa. Telespectatorii au votat și au decis că Zsuzsana Cerveni merge în marea finală.

Primul moment al serii din echipa Despot a fost prezentat de cei doi concurenți, Mano și Andrada, împreună cu antrenorul lor. Cei trei au cântat melodia Free fallin, vocile lor s-au armonizat foarte frumos, iar publicul i-a răsplătit cu ropote de aplauze. Mano Botond Raduly a interpretat cu tot sufletul o piesă extrem de dificilă, I am the fire, a transmis foarte multă forță, iar Tudor i-a felicitat pe el și pe Despot pentru curajul de a face această alegere și pentru momentul incredibil prezentat aseară. Andrada Crețu a cântat la pian și voce melodia Nothing else matters și a reușit să-l emoționeze profund pe Despot. Concurenta a primit felicitări și din partea celorlalți antrenori, care au fost impresionați de reprezentația ei. În urma voturilor publicului, Andrada Crețu continuă lupta pentru marele trofeu. Vinerea viitoare, de la 20:30, dăm votul mai tare și trăim spectacolul suprem al vocilor în marea finală Vocea României!