Obişnuită cu camerele de luat vederi, dar şi cu evenimentele mondene, Adela Diaconu are parte de o nouă provocare. Vedeta va colabora cu revista “Stop to Shop” unde va avea rubrica “Q&A by Adela Diaconu”. Este noua rubrică pe print ce îi poartă semnatură şi unde veţi găsi răspunsuri sincere la întrebările puse de autoare personalităţilor artistice și din show-bizz, precum şi marilor sportivi din ţara noastră, dar şi sfaturi de viaţă din experienţa vedetelor. Q&A by Adela Diaconu le va oferi cititorilor intervuri cu cele mai cunoscute vedete din România, nume mari din domenii ca moda şi frumuseţe, muzică, teatru şi cinematografie, arte plastice, sport.
De mai bine de 10 ani brașovenii și, de câțiva ani, telespectatori și din alte orașe din România o văd și o asociază cu ”tipa blondă” de la TV. În urmă cu 10 ani a prins virusul jurnalismului de televiziune, devenind realizator TV și producătorul propriei emisiuni, apoi producătorul altor emisiuni. Între timp, şi-a dedicat timp unei alte pasiuni – modă, chochetând cu designul vestimentar în câteva colecții de autor sau colaborând cu alţi creatori români; si-a pus în valoare creativitatea și aptitudinile de comunicator organizând evenimente culturale și de modă naționale.
„Din experienţa traită de mine în sport, presă, pot spune ca am încercat să iau ce e mai bun. Sportul m-a făcut un om perseverant și ambițios, jurnalismul m-a învățat lecția obiectivității, prestanța fizică și a caracterului, spontaneitatea și frumusețea naturală. Nimeni nu este perfect si mereu este loc de mai bine. Idealul e să devii un om bun și onest, dar și un profesionist desăvârșit în domeniul tău de activitate. Lucrul acesta se poate întâmpla doar dacă îți construiești un caracter frumos, iubeşti ceea ce faci, pui suflet, te respecţi pe tine și pe cei de lângă tine", spune Adela Diaconu.
Articolul lunii iulie îl are protagonist pe designerul Cătălin Botezatu.
Posteaza comentariu