Nume importante din lumea culturală românească și-au dorit să contribuie la ridicarea Grivița53, primul teatru construit din bani privați, după 70 de ani de la o astfel de inițiativă locală. Datoriă implicării și sprijinului pe care îl primește, evenimentul se va desfășura pe parcursul unei luni de zile. Pe 17 aprilie, la Fratelli, vor fi expuse și vândute o parte din lucrări. Dacă doriți să achiziționați o operă unică, realizată de nume răsunătoare din domeniul artei, o puteți face și la sfârșitul lunii mai în cadrul Evenimentului ce va avea loc la Artmark.
Evenimentul caritabil se bucură deja de o mare susținere atât din partea unor companii, cât și a unor persoane private dornice să sprijine prima cauză a galei – construcția teatrului Grivița53 – Primul Teatru Construit Împreună. Printre numele care și-au anunțat intenția de a achiziționa unul dintre cele 15 ouă supradimensionate, decorate de nume importante ale artei, muzicii, sportului ori altor industrii creative se numără Teilor, Alpha Bank, Editura Trei, Camelia Șucu, Veronica Savanciuc, Global Worth, Immofinanz, CBRE, AFI Europe și Leroy Merlin, care este și partenerul principal al evenimentului.
Cele 15 ouă sunt construite din fibră de sticlă și poliester armat și au o înălțime de 2 m și diametrul de 1,65 m.
Lucrările de artă încep să prindă viață în atelierele amenajate special pentru Grivița53 în magazinele Leroy Merlin din Chitila și Sun Plaza. Acolo puteți găsi 10 din cele 15 ouă și îi puteți urmări pe artiști cum decorează lucrările.
Alexandru Tomescu este cel mai cunoscut violonist român contemporan, iar din 2007 cântă la vioara Stradivarius Elder – Voicu, singura vioară Stradivarius de patrimoniu. Când i-a fost propus să devină unul dintre creatorii lucrările, acesta nu e ezitat. Cu mare bucurie m-am alăturat campaniei de strângere de fonduri pentru Grivița 53 - primul teatru construit împreună! Este un proiect extrem de generos, creativ și nonconformist - cum altfel, dacă poartă semnătura lui Chris Simion? Alături de mine va fi Ana Munteanu - un artist remarcabil, împreună cu care am susținut numeroase concerte.
Oana Pellea este unul dintre ambasadorii Griviția53, iar propunerea de ajuta la strângerea de fonduri nu a putut decât să o bucure. „Susțin acest proiect și cred că nu e nevoie de multe cuvinte, ci de donații și fapte. E un proiect curajos inițiat de oameni curajoși și frumoși. E aproape o nebunie să construiești un teatru astăzi și mai ales în România… dar ce superbă nebunie! Nu am niciun concept. Am doar dorința de a ajuta și bucuria de a participa la un astfel de proiect.”
Un alt nume care a acceptat provocarea de a decora unul dintre cele 15 ouă supradimensionate vine din zona sportului. Valeri Răcila Van Groningen este canotoare română, laureată cu medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din anul 1984, iar din 2008 Valeria Răcilă este directoarea Maratonului Internațional București.
Prima ediție a Festivalului Ouălor de Paște va avea loc pe data de 17 aprilie de la ora 19:00 la Fratelli. Strângerea de fonduri va continua cu o licitație organizată la Artmark la sfârșitul lunii mai.
Festivalul Ouălor de Paște este creat și organizat de Fundația Calea Griviței.
Susținut de Radio Guerrilla.
Sposnorii primei ediții: Total Image și Aquatec Evolution.
Realizat cu sprijinul Leroy Merlin.
Evenimentul își propune ca în fiecare an să se alăture unui cauze culturale, prin strângere de fonduri, debutând anul acesta cu proiectul G53 – primul teatru construit impreuna.
Chris Simion-Mercurian este o personalitate apreciată atât în țară, cât și în străinătate.
Posteaza comentariu