"100 pentru România” - eveniment găzduit în premieră de ParkLake

ParkLake Shopping Center găzduiește pe data de 24 octombrie 2018, ora 19:00, proiectul ,,100 pentru România” – un eveniment organizat în premieră în București, într-un centru comercial. În cadrul acestuia, 100 de artiști, din patru generații diferite, se unesc într-o singură trupă, proiectul fiind astfel un demers muzical unic în România prin amplitudine și mesaj.

Începând cu ora 19:00, publicul este așteptat să se bucure alături de cei 100 de artiști (instrumentiști și soliști) care urcă pe scenă și, timp de 100 de minute, să fredoneze unele dintre cele mai cunoscute și frumoase melodii din istoria muzicii românești.

Florin Grigoraș, Cornel Ilie, Mircea Baniciu, Dan Bittman, Cristi Minculescu, Paul Ciuci, Adrian Despot, Stefan Boldijar, Adrian Despot, Roman Iagupov și Flavius Buzilă vor simți în același timp, împreună cu publicul, emoția cântecelor românești legendare.

Tribut unic adus muzicii și culturii românești, concertul face parte dintr-o serie de patru evenimente, primul având deja loc la Sibiu în data de 12 septembrie, urmând Cluj-Napoca și Chișinău. Acestea își propun, în anul centenarului, să readucă pe buzele românilor versurile și melodiile a patru generații diferite de artiști și să-i unească pe aceștia prin emoția unei experiențe memorabile.

Pe 24 octombrie 2018, la ParkLake, bucureștenii sunt așteptați să descopere "100 pentru România”: 100 de minute de muzică legendară; 100 de artiști, instrumentiști și soliști; Patru generații de muzicieni; Muzica ce unește generațiile

Proiectul este organizat de Asociația Cultural – Artistică Hara și finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Mai multe detalii despre evenimentele ParkLake, dar și programul complet găsiți pe www.parklake.ro și pe pagina de Facebook ParkLake Shopping Center.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod