100% MOZART – concert dedicat lui Amadeus la Sala Radio!

Când ați ascultat ultima oară o creație semnată de marele Amadeus? Mozart – considerat geniul muzicii clasice, care a compus peste 600 de lucrări în nenumărate genuri (operă, simfonii, concerte, muzică de cameră etc.) în doar 35 de ani de viață trăiți extrem de intens – este cel căruia îi este dedicat în întregime concertul susținut miercuri, 27 martie (19.00), la Sala Radio, de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, sub bagheta dirijorului RADU POSTĂVARU.

Programul serii cuprinde uvertura operei La clemenza di Tito, Simfonia nr.15 în Sol major și Simfonia nr. 31 în Re major - Paris, compusă în 1778, în timpul unei călătorii la Paris, când tânărul Mozart avea 22 de ani. Veți asculta, de asemenea, Concertone pentru două viori şi orchestră în Do major, prilej de a-i aplauda pe violoniștii BUJOR PRELIPCEAN și ŞERBAN MEREUŢĂ.
”Când îngerii cântă pentru Dumnezeu, cântă Bach; dar sunt sigur că atunci când cântă pentru ei înșiși cântă Mozart și Dumnezeu trage cu urechea.” – spunea Karl Barth, teolog elvețian. Compozitor, dirijor, pianist, violonist și organist, marele Amadeus este unul dintre muzicienii cei mai dăruiți cu talent din toate timpurile.

Supranumit ”copil minune”, Mozart a compus de la vârsta de 5 ani și la 17 ani era deja angajat ca muzician la curtea din Salzburg (orașul său natal).

Dirijorul RADU POSTĂVARU s-a născut la Iaşi într-o familie de muzicieni și la vârsta de 5 ani a dirijat  pentru prima dată orchestra simfonică a Filarmonicii „Moldova” din Iași. Au urmat o serie de concerte și turnee în toată țara, fiind considerat un real talent al muzicii româneşti. A urmat cursurile Conservatorului “George Enescu” din Iaşi, specializarea compoziţie muzicală, iar din 1990 a sosit la Bucureşti, unde a urmat secţia compoziţie-dirijat a Universităţii Naţionale de Muzică. În străinătate a dirijat orchestre simfonice precum cele din Halle (Germania), Grossetto (Italia), Douai (Franța), Madrid (Spania), Porto (Portugalia).
A fost cadru universitar al Universităţii de Arte “George Enescu” din Iași și profesor la Conservatorul de Muzică "Salmon" din Casablanca (Maroc). A fost dirijor al Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploiești, iar între anii 2014-2015 a fost și managerul acestei instituții. Din anul 2015 a devenit cadru didactic asociat la specializarea dirijat-orchestră - Universitatea Națională de Muzică București.

Violonistul BUJOR PRELIPCEAN şi-a făcut studiile mai întâi la Galaţi, apoi la Conservatorul George Enescu din Iaşi. În primăvara anului 1973 a fondat Cvartetul de coarde Voces. Din anul 1980, Cvartetul Voces a devenit ansamblu subvenţionat de statul român, iar din 1990 a devenit Cvartetul Naţional al Societăţii Române de Radiodifuziune.
Cvartetul Voces are o carte de vizită substanţială concertând în săli ca Wigmore Hall din Londra, Concertgebouw din Amsterdam, Hercule Saal din Munchen, Mirabel Schloss din Salzburg, Hochschulle derKunste Saal din Berlin, etc. Bujor Prelipcean este director general al Filarmonicii Moldova din Iaşi, funcție pe care a ocupat-o între 1984-1988 şi apoi din 1999 până în prezent.

Violonistul ȘERBAN MEREUȚĂ s-a născut la Ploiești și a studiat la Conservatorul din Iași. În timpul studiilor universitare a devenit membru fondator al Cvartetului de coarde Ad libitum, alături de Adrian Berescu, Bogdan Bișoc și Filip Papa. Din acel moment – anul 1988 – destinul artistic al lui Șerban Mereuță s-a integrat celui al Cvartetului Ad libitum.
Împreună cu Cvartetul Ad Libitum, a concertat în săli de concert celebre: “Cortot” şi Musée D’Orsay (Paris) ,“Diligentia” (Haga), “De Doelen” (Rotterdam), “Conzerthaus” (Berlin), “Concertgebouw” (Amsterdam), “Kaisersaal” (Frankfurt), “Beethoven Haus” (Bonn), Temppeliaukion (Helsinki), Ateneul Român (București), Filarmonica “Moldova”(Iaşi) și pe scenele unor festivaluri importante. Este în prezent director artistic al Filarmonicii Moldova din Iași.