Solista și-a așternut gândurile într-o nouă postare pe blogul ei, www.elliewhite.ro, în care a enumerat 10 lecții cu care își învață copiii pentru a trăi într-o lume mai bună.
„Viitorul copiilor nostri depinde de modul în care îi educăm în prezent. De cum îi pregătim pentru ziua de mâine, de cum îi învățăm de pe acum să trăiasca frumos.
Acum, poate, uitându-mă la cum evoluează lumea în care trăim, să fii bun si corect mi se pare, de multe ori, o carte necâștigătoare.
Eu totuși insist să îmi învăț copiii câteva reguli de bază pentru a crește și a deveni adulți demni de respect.
Fii respectuos cu cei din jur!
Așa cum am învățat și eu de la părinții mei, oameni simpli de altfel, prima regulă pentru crește frumos într-o societate din ce în ce mai bolnavă și lipsită de respect este să fii respectuos.
Prin urmare, copiii mei au învățat să salute atunci când intră într-o încăpere sau atunci când pleacă, și am învățat să ne salutam chiar între noi cu "bună dimineața" atunci când ne trezim. Încercăm, pe cât posibil, să nu ne abatem de la regulă.
Respectă și iubește animalele!
Pentru a crește oameni frumoși, îi învăț pe copii să respecte animalele. Au crescut amândoi cu Daisy în casă, cățelușa noastră de aproape 11 ani, însă îi învățăm să respecte toate animalele, în special pe cele fără stăpân. Când am salvat o cățelușă găsită în pădurea de lângă casa noastră vara trecută, m-am bazat pe copii să mă ajute să o aducem acasă, să îi dăm de mâncare, să avem grijă de ea până când am trimis-o la stăpânii ei. Chiar și apoi, când i-am făcut o vizită, i-am luat și pe ei cu mine, și s-au bucurat tare mult să o vadă. Și, pentru că am văzut că Mihăiță are o afinitate aparte față de pisici, ne-am hotărât să o adoptăm pe Sarah, o pisicuță maidaneză, de 3 luni, atât pentru a-i face o bucurie, cât și pentru a-i responsabiliza mai mult.
Respectă și protejează natura!
O altă regulă pentru a se dezvolta frumos, cred eu, este să îi învățăm pe copii să respecte natura. Este foarte important să cunoască de mici rolul copacilor, al florilor, al pădurilor, al întregului ecosistem. Anul acesta de Crăciun am vrut să luăm un brad natural, dar în ghiveci, iar Mihăiță a fost ajutor de nădejde pentru tatăl lui atunci când a trebuit să îl mute din ghiveciul lui într-unul mai mare. Iar, când va veni momentul să îl plantăm în pământ, la primăvară, copiii vor fi acolo să ne ajute cu acest proces. Știu de ce este bine să aleagă un astfel de brad, decât unul tăiat.
Pe de altă parte, îi învățăm rolul apei în viața noastră. Îi învățăm să nu facă risipă și să fie responsabili. Le explicăm că sunt foarte multe localități care se confruntă cu o criză de apă potabilă. Mulți oameni fac risipă de apă, o poluează, iar resursele de apă dulce, potabilă, sunt din ce în ce mai reduse.
Reciclează
Și, pentru că trebuie să avem grijă de casa noastră, Pământul, îi învățăm să recicleze. Le explicăm de ce este important să aleagă produse din materiale care pot fi apoi refolosite ori reciclate și să nu ajungă deșeuri lăsate în natură. Trebuie să avem grijă de mediul înconjurător, pentru ca și generațiile de după noi să se poată bucura de aer curat și de natură, așa cum avem și noi acum.
Respectă-i și ajută-i pe bătrâni
Să ai grijă de bătrâni este o altă regula pe care vrem să le-o insuflăm. Mergem destul de des în vizită la bunici, atât la bunicile mele, cât și la bunica lui Doru. În vara trecută, am adus-o pe bunica mea de 93 de ani de la Buzău în vizită la noi o săptămână, iar copiii au fost alături de mine, ajutând atât cât au putut; fie să îi ducă un pahar de apă, să o cheme la masă sau chiar să îi țină companie, m-am putut baza pe ei să mă ajute cu lucrurile minore, și sunt foarte mândră de ei că sunt dornici să mă ajute.
Ajută-i pe cei nevoiași
Dar din dar se face rai, iar, când putem, ajutăm alte familii nevoiașe. Pe copii i-am pus să mă ajute cu sortatul hainelor care nu le mai vin pentru a le putea dona unor copii care nu sunt atât de norocoși ca și ei, precum și să își facă ordine în jucării, cu același scop. Cum ei au foarte multe jucării, i-am pus să își facă selecție între ce mai folosesc și ce nu, pentru a putea face alți copii fericiți. Mihăiță este foarte mândru de faptul că și-a donat din lucrurile lui altor copii și, cu toate că Maria e prea mică să înțeleagă gestul, o implicăm și pe ea în proces; doar așa învață.
Pe cât posibil, NU fii rău!
Cu următoarea regulă mă lupt chiar zi de zi, dar, cum repetiția e mama învățăturii, o să le-o repet copiilor mei până când învață. SĂ NU FII RĂU! Deși, cred că este în genetica copiilor să fie, câteodată, agresivi unii cu ceilalți, eu încerc să îmi învăț copiii să scape de acest comportament. În viața de zi cu zi, chiar dacă un copil este rău cu ei, asta nu înseamnă că și ei trebuie să îi vorbească urât sau să se poarte urât, ci din contră, îi învățăm să dea răspunsuri deștepte. Prostia s-a speriat mereu de inteligență, precum și răul de bine. Nu fii rău și nu face rău!
Respectă femeile!
Pe Mihăiță îl învățăm amândoi să respecte femeile. Misoginismul mi se pare îngrozitor. Îl rog să mă ajute cu treburile casnice, îl învățăm că trebuie să fie drăguț cu fetele, să le apere și să nu le facă rău, iar cel mai bun model este chiar surioara lui. Momentan, ea este cea pe care trebuie să o ajute și să o apere dacă i se întâmplă ceva.
Ai încredere în tine!
Cred că regula cea mai importantă este să se respecte pe ei înșiși și să aibă încredere în ei. Îi învățăm că, indiferent dacă cineva le vorbește urât sau îi critică, să nu înțeleagă că sunt oameni slabi, fără valoare, ci doar că acele persoane care îi critică pot avea o impresie greșită despre ei. Îi învățăm că sunt puternici și că pot reuși în viață fiind oameni buni și puternici.
Iubește și fii generos cu inima ta!
Copiii sunt deschiși pentru afecțiune și iubire, dar este bine să învețe că iubirea pe care o cer și o primesc trebuie să fie împărtășită. Să învete să spună Te iubesc, sub toate formele. Noi nu ne ferim să ne îmbrățișăm atunci când copiii se afla în preajmă. Este bine ca ei să creasca într-un mediu în care a-ți arăta afecțiunea este un lucru firesc. Nu lăsăm să treacă o zi fără să le spunem că îi iubim și îi apreciem. Este bine să crească fiind capabili să își exprime sentimentele”, a scris artista pe www.elliewhite.ro.
Ellie White are la activ o cariera muzicală de 15 ani, fiind, înainte de a-şi lansa cariera solo, solista trupei fenomen DJ Project. Artista a lansat hituri precum Privirea Ta, Nu te mai caut, Power of Love, Sete de Noi, şi a fost premiată cu trofee precum New Entry Top Hit, Best Female, Best New Act Romanian Music Awards, Best Romanian Song, Best Comeback, Girls Top Hit, Best Star, precum şi prestigiosul Best Romanian Act, alături de DJ Project, la MTV Europe Music Awards. Artista are doi copii, un baiat, Mihai, în vârstă de 6 ani, şi o fată, Maria Alexis, de 3 ani.
© Copyright:
10 lecții cu care Ellie White își învață copiii pentru a trăi într-o lume mai bună
Ellie White este deosebit de atentă în ceea ce privește modul în care își educă cei doi copii. Preocupată de ecologie și de un stil de viață sănător, artista investete timp și răbdare pentru a le explica micuților cum este bine să se comporte în relația cu cei din jur și cum să ajungă în final adulți responsabili, care să contribuie la construirea unei lumi mai bune.
Posteaza comentariu