Să fie anul 2019 unul al inteligenței artificiale? Noi spunem că da! Din fericire, tehnologia modernă e pusă și în slujba remodelării corporale.
Iată 5 metode care te pot ajuta să arăți mai bine într-un timp cât mai scurt.
1. Antrenamente cu i-Body România. Această tehnologie modernă, de ultimă generație, face ca nimeni să nu mai poată spune „nu am timp să îmi lucrez corpul”. i-Body folosește impulsuri electrice prin care stimulează, în același timp, 8 grupe musculare, fapt ce te face să lucrezi, așadar, peste 95% din masa musculară și să scapi de mai mult de 500 de calorii. Vorbim de o ședință de numai 20 de minute pe săptămână, echivalentul a 4-6 ore petrecute în sala de sport.
În plus, antrenorul personal vine la tine oriunde te-ai afla și îți oferă și sfaturi de nutriție. http://www.ibodyromania.ro.
Astfel, nu mai pierzi vremea cu traficul, cu parcarea, și nu mai ai scuze să nu faci sport. Pentru a evalua eficiența acestui tip de antrenament, se folosesc un scanner și un analizator. Urmărești, deci, dacă ai mai puține kilograme, câtă masă musculară ai versus grăsime, câți centimetri ai în talie și alți indicatori relevanți. Mai multe detalii, pe 2. Smartwatch conectat cu un cântar inteligent. Monitorizarea activității zilnice motivează mulți sedendari să iasă la plimbare sau să aleagă scările în loc de lift. În plus, ceasurile sau brățările îți pot da informații despre numărul de calorii arse în funcție de pulsul tău, ca să știi dacă mai e loc de desert, iar unele dintre aceste gadgeturi se pot conecta la cântare pentru a-ți furniza cele mai complete date despre evoluția fizicului: procent de grăsime corporală, masa musculară, nivel de hidratare.
Aceste accesorii hi-tech pot fi un duș rece pentru cei care nu știu de ce nu slăbesc.
Se poate să fii surprinsă de nivelul redus de activitate. Aplicațiile te pot pune în legătură și cu alți prieteni care își monitorizează caloriile și poți intra în competiție cu ei. Merită să încerci orice metodă pentru a te motiva! 3. Aparate de gătit de ultimă generație. Gadgeturile din bucătărie te ajută să economișești mult timp și să gătești sănătos. Merită investiția într-un robot care prepară smoothies, de exemplu. În câteva secunde îți poți prepara un mic-dejun la pachet, cea mai importantă masă a zilei, conform nutriționiștilor! Este important să te asiguri că smoothie-ul conține toate elementele nutritive necesare unei dimineți agitate: proteine, vitamine, minerale. Găsești o mulțime de rețete care să te inspire la food bloggerii tăi preferați. Îți mai recomandăm și un slow-cooker: aparatul gătește încet, la temperatură joasă, fără grăsimi, iar rezultatul este delicios și sănătos. Poți astfel să scoți definitiv din dieta ta prăjelile și să le înlocuiești cu fripturi gătite încet, cu sau fără legume. În timp ce aparatul gătește, tu poți face orice altceva.
4. Crioterapie și LPG. Saloanele de înfrumusețare propun metode de slăbire localizată, adică în zonele în care s-a depus mai multă grăsime decât ai fi dorit, pe coapse sau pe abdomen. Crioterapia este metoda prin care se aplică un gel special și apoi pe piele se acționează cu pompe de vacuum. O ședință durează în jur de 30-45 de minute, iar efectul se vede în timp, după mai multe sesiuni. Similară este și metoda LPG, doar că în loc de gel pe piele, clienta folosește un costum special, iar pe zonele cu grăsime se utilizează un aparat care face un masaj profund și ajută la drenare. Rezultatul se vede tot în câteva săptămâni sau luni.
5. Consola de jocuri. Slăbești în timp ce te joci? Da, de ce nu? Consolele de tip Wii sau Playstation au jocuri care te provoacă să dansezi ținând un senzor (sau folosind telefonul mobil) pentru monitorizarea mișcărilor. Astfel, poți face chiar aerobic sau poți dansa până când simți că ai făcut un antrenament cardio complet.