Kinga Sebestyen ajută persoanele supraponderale din 40 de orașe să slăbească până la 150 kilograme

Iată cum te poți înscrie!
Kinga Sebestyen, instructor și dezvoltator al programelor Kangoo Jumps în România, și peste hotare, ajută persoanele supraponderale, cu greutatea între 90 și 200 de kilograme, să slăbească într-un mod sănătos, chiar și 150 de kilograme.
 
Va reuși acest lucru prin programul pe care l-a inventat, Fat Burning, mișcare graduală pe ghete rebound, rezistente la o astfel de greutate, îmbinat cu dietă personalizată.
 
Programul se desfășoară în 40 de orașe din țară, cei care doresc să își schimbe stilul de viață urmând să fie ajutați de instructori acreditați de Kinga din orașele respective: București, Miercurea-Ciuc, Alba Iulia, Cluj Napoca, Toplița, Sebeș, Turda, Dej, Ploiești, Sibiu, Rădăuți, Giurgiu, Pitești, Timișoara, Slobozia, Bistrița, Brașov, Baia Mare, Cernavodă, Sovata, Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Iași, Roman, Onești, Arad, Satu Mare, Galați, Hunedoara, Craiova, Reșița, Mangalia, Zalău, Câmpulung, Drobeta Turnu Severin, Alexandria, Băile Tușnad, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Lupeni.
 
Începând cu luna ianuarie, cei care se înscriu în acest program, vor începe antrenamentele personalizate, câte 90 de minute, de trei ori pe săptămână.
Instructorii acreditați din localitățile respective, având la îndemână programul special Fat Burning și sprijinul specialiștilor în nutriție, vor ajuta persoanele supraponderale să facă sport, prin mișcări lejere la început, mai energice pe măsură ce avansează, inclusiv pe ghete cu arcuri rebound din noua generație, ce suportă greutate de până la 200 de kilograme.
 
Se așteaptă ca cei care se înscriu în program să slăbească câte 10 kilograme pe lună.
 
Pentru ca cei înscrişi să fie şi mai motivaţi, la finalul cantonamentului, cei care au avut cele mai bune rezultate, vor fi premiaţi. Cei care vor reuși să ajungă la target vor putea câștiga premii în bani (500 euro de la Kangoo Club Romania, transformare de look oferită de Tabya, rochie elegantă Mathilde, costum sport Diamond by Adesgo, pachet de beauty Botis Gizella, dieta personalizată Alin Iova, lenjerie Diamond by Adesgo, etc)
 
Cei care vor să slăbească și să își schimbe radical stilul de viață se pot înscrie în concurs trimițănd email cu nume, prenume, localitate și număr de telefon la: fatburning@kingasebestyen.com și vor trebui să achiziționeze pachetul cu care vor putea să ajungă la rezultatele dorite: antrenament (250 lei), nutriție (100 lei), ghete rebound (250 euro, inclusiv în rate), program detox (543 lei, doar în prima lună).
 
Anul trecut, peste 500 de români s-au înscris pentru a intra într-un cantonament de trei luni, cu scopul de a scăpa de stratul de grăsime şi de kilogramele în exces.
Participanţii, supravegheaţi de instructori din toată ţara şi de nutriţionişti, au fost decişi astfel să îşi schimbe radical stilul de viaţă, făcând mişcare şi fiind mult mai atenţi la alimentaţia zilnică.
 
Cum vor slabi
 
Ineditul programului “Fat Burning”, dezvoltat de Kinga Sebestyen, constă în îmbinarea ideală a sesiunilor de sărituri cu ghete Kangoo Jumps şi mişcările cu gantere uşoare ce au rolul de a tonifia muşchii braţelor, ai spatelui şi ai abdomenului. Mai mult, fiecare oră de program Fat Burning se încheie cu o serie de exerciţii pe saltea, participanţii executându-le purtând ghete Kangoo Jumps, care cântăresc 4 kilograme.
În acest mod, se ard calorii, se subţiază stratul de grăsime, se elimină celulita, iar întreaga musculatură a trupului devine bine lucrată.
Prin urmare, efortul depus oferă rezultate rapide, uimitoare, iar moralul participanţilor se îmbunătăţeşte de la o sesiune la alta.
 
Distracţie eficientă
Sesiunile de “Fat Burning” necesită efort continuu, dar fără a se ajunge la extenuare.
Kinga a îndrumat chiar la realizarea unui mixaj muzical pe ritmurile căruia au loc toate exerciţiile fizice, şi care oferă un plus de veselie şi adrenalină, creând o stare de euforie similară dansului din discotecă, momente în care participanţii uită de grijile cotidiene şi formează o echipă unită.
 
Alimentaţie sănătoasă
Programul de nutriţie asociat orelor de “Fat Burning” a fost creat de Kinga Sebestyen şi susţine o alimentaţie sănătoasă, bazată pe produse naturale, cu un consum zilnic de fructe, legume, cereale, carne slabă şi suplimente alimentare care sunt recomandate şi de specialiştii în nutriţie ,
Este un program ușor de urmărit , fără diete drastice .
 
Vârste diferite
Cel mai tânăr participant la programul “Fat Burning” a avut vârsta de 16 ani (limita acceptată pentru copii), iar cel mai în vârstă 65 de ani.