Kinga Sebestyen a învățat sute de moldovence cum să aibă un posterior mai ferm

Kinga Sebestyen a încheiat turneul național Kangoo Jumps Slăbește sănătos cu trei evenimente derulate în Iași, Rădăuți și Botoșani, ocazie cu care a învățat sute de participante cum să slăbească și cum să obțină un posterior mai ferm.Moldovencele au făcut sport alături de Kinga, mai exact, sesiuni de Kangoo Jumps, care le-au ajutat să ardă peste 1200 de calorii și să își tonifieze musculatura întregului corp. În special cea a fesierilor, prima grupă de mușchi ce beneficiază de efectele pozitive ale Kangoo Jumps.

Participantele s-au înscris la sesiunile de Kangoo Jumps ținute de Kinga Sebestyen în dorința de a intra  ntr-un program ce le va ajuta să slăbească până la Sărbătorile de iarnă.

Timp de 90 de minute au sărit pe ghetele cu arcuri și au respectat coregrafia realizată de Regina Kangoo. Interesant este că printre participanți s-au aflat și bărbați, dar și un copil de numai șase ani. Este cunoscut faptul că se poate face Kangoo Jumps la orice vârstă.

“De la 4 la 90 de ani toată lumea poate să facă Kangoo Jumps. Ghetele au mărimi pornind de la 31 și până la 48. In functie de vârstă, dar și de greutate, instructorul acreditat știe să regleze arcul ghetelor pentru a fi potrivit celui care le poartă. Avem astfel rezultate rapide, vizibile la slăbire și tonifiere mai ales la picioare, abdomen, mușchii fesieri, detoxifiază și elimină celulita.

Fiind un antrenament cardio, ardem grăsimile rapid,eliminând toxinele din corp într-un mod ușor și plăcut La copii, ghetele Kangoo Jumps îmbunătățesc echilibrul, orientarea în spatiu, coordonarea, simțul ritmului, postura corpului, autocunoașterea și jocul în grup. Ajută la prevenirea obezității la copii și la combaterea stresului. Recomand sa lucrati numai instructori acreditați, cu diplomă internațională”, declară Kinga Sebestyen.

Regina Kangoo a ținut în ultima lună evenimente în în toată țara, făcând sport lături de peste 1500 de oameni din Baia Mare, Arad, Timișoara, Brașov, Târgu Mureș, București, Rădăuți, Iași și Botoșani.

În perioada următoare, Kinga va duce turneul Kangoo Jumps Slăbește sănătos și peste hotare, în Italia, Spania, Ungaria, Bulgaria și Serbia. Cei care vor să slăbească pentru sărbătorile de iarnă, dar și după Crăciun și Revelion, pot participa la aceste sesiuni de Kangoo Jumps, urmând ca apoi să continue seria de antrenamente, de trei ori pe săptămână, timp de trei luni, fiind monitorizați de antrenorii acreditați.
Mai exact, vor fi trei sesiuni a câte 90 de minute de sport în fiecare săptămână, urmând ca, după cele 39 de clase, să slăbească și să aibă în minus 3 mărimi la haine

“Kangoo Jumps slăbește sănătos” este o nouă disciplină de slăbit și de tonifiat corpul pe care Kinga Sebestyen o lansează după deja celebra Fat Burning de acum trei ani, prin care a reușit să slăbească mii de oameni din țară și de peste hotare.

Participanții se pot înscrie în program cu propriile ghete Kangoo Jumps, ori le pot închiria. Mai multe detalii despre programul “Kangoo Jumps slăbește sănătos” pot fi aflate pe www.kangooclub.ro.