Kinga Sebestyen a aniversat 10 ani de când a lansat fenomenul Kangoo Jumps în România printr-un mare eveniment sportiv-caritabil organizat în Miercurea Ciuc. Timp de două zile au avut loc seminarii și ore de sport la care au participat peste 1000 de persoane, printre care instructori de Kangoo Jumps și pasionați ai acestui sport din peste 40 de țări. Aceștia au înfruntat vremea severă pentru a fi prezenți la manifestarea de la Miercurea Ciuc, fiind recunoscători pentru sportul care le-a schimbat viața în bine.
Invitatul special al evenimentului aniversar a fost Billy Blanks, celebrul inventator al Tae Bo.
Sosit din Los Angeles, acesta a ținut seminarii și ore de Tae Bo clasic și, în premieră, Tae Bo pe ghete Kangoo Jumps, o nouă disciplină pe care a lansat-o alături de Kinga Sebestyen și pe care o va face celebră în toată lumea.“Au fost două zile incredibile. Am fost realmente uimită să văd atâția oameni care au călătorit sute și mii de kilometri pentru a ajunge la Miercurea Ciuc, un oraș de care unii nici nu știau că există, pentru a-mi fi alături și pentru a se implica în proiectul de ajutorare a copiilor bolnavi de cancer. Asta deoarece toți banii pe care îi încasăm în această perioadă din clase de Kangoo Jumps și din seminariile evenimentului aniversar sunt donați Asociației M.A.M.E.
care dezvoltă programe de îngrijire și susținere a copiilor afectați de această maladie. De nouă ani colaborăm în acest sens și donăm banii strânși în luna martie când organizăm evenimentele Kangoo Jumps pentru Viață. Sunt fericită că Billy Blanks, inventatorul Tae Bo, a sosit pentru prima dată la Miercurea Ciuc și a fost atât de încântat de profesionalismul cu care am organizat totul și de cât de multă lume a participat. Au fost chiar oameni care au făcut Kangoo Jumps încă de la început, de acum zece ani, alături de mine, și cărora acest sport le-a schimbat viața. Billy Blanks a ținut cursuri de certificare a instructorilor și le-a oferit acestora licența de a preda mai departe Tae Bo. A fost o ediție aniversară la care am muncit foarte mult, dar care a ieșit impecabil.”, declară Kinga Sebestyen.La fel ca în fiecare an, prin acțiunea caritabilă susținută de Kinga Sebestyen și de Kangoo Club, se oferă suport Asociatiei M.A.M.E. și programului său gratuit de consiliere și recuperare medicală oferit copiilor bolnavi în cadrul Centrului Steluțelor, un centru social de suport și recuperare ce vine în sprijinul copiilor diagnosticați cu cancer și alte boli grave, precum și al copiilor care provin din medii defavorizate.
Până în acest moment s-au strâns 10.000 de euro din donațiile și participarea la evenimentele Kangoo Jumps, iar suma va crește în continuare ținând cont că s-a prelungit perioada în care se pot face donații online (pe https://www.asociatiamame.com/doneaza) sau instructorii pot dona încasările din clasele Kangoo Jumps.
Posteaza comentariu