”Sunt bucuros că prima ediție a acestui festival dedicat sportului s-a bucurat de un succes atât de mare, cu atât mai mult cu cât acest lucru s-a întâmplat în orașul meu, Reghin. Dacă în cursul dimineții am mers prin școlile și liceele din oraș, după amiaza am dat întâlnire la sala municipală de sport unde s-au strâns peste 400 de oameni, copii, adulți, vârstnici.
MC-ul evenimentului, Roxana Ciuhulescu, i-a invitat pe cei prezenți să descopere fitness-ul, zumba sau dansul sportiv.
Gusti Moldovan a cooperat întreaga activitate sportivă, în timp ce Laura Bucur și Alin Popa au fost antrenorii de zumba, Dan Oreian a condus demonstrațiile de luptă iar Andra Marian i-a învățat pe cei mici să danseze.Pentru că are scop declarat cunoașterea importanței practicării sportului și integrarea sportului în programul zilnic al oamenilor de toate vârstele, urmează să derulăm acest program la nivel național.
Pe 18 mai vom fi cu Fitness Festival la Turnu Severin, pe 1 iunie la Târgu-Mureș iar pe 8 iunie la Târnăveni.Pentru că toată lumea trebuie să facă sport!”, a arătat președintele Gabriel Toncean, care în aceeași perioadă a organizat Adunarea Generală a Federației de Fitness și campionatul național zonal de fitness.