Specialiștii de la Bodyshape Transformation Center, centrul București unde, pentru a slăbi, se îmbină sportul cu nutriția și cu ore de coaching pentru motivația și rezulte garantate, ne explică ce să facem, pas cu pas, pentru a da uitării momentele în care ne refugiem compulsiv în mâncare și în dulciuri.
Mâncatul pe fond emoțional
„Mănânci mai mult decât de obicei atunci când ești stresat, chiar și atunci când nu îți este foame? Simți nevoia să mănânci pentru a te simți mai bine în anumite situații? Folosești mesele copioase ca și recompense pentru atingerea anumitor obiective zilnice? Simți că nu poți rezista tentației de a mânca, chiar și atunci când nu îți este foame în realitate?
Dacă răspunsul la aceste întrebări este unul afirmativ, te confrunți cu problema mâncatului emoțional.
Deși pare aproape imposibil să scapi de mâncatul impulsiv și mereu apar situații în care simți nevoia să mănânci ceva rapid, poți reuși să scapi de această problemă.
• Conștientizează-ți problema! Este un prim pas important, care te va ajuta să te focusezi pe soluții
• Analizează situațiile în care simți nevoia de a mânca pe fond nervos! Vezi când anume ți-e poftă, când cedezi ispitelor și identifica sursa acestui comportament. Îți vei da seama de unde pornește acest obicei.
• Înlocuiește mâncatul emoțional cu alte activități relaxante! Este ca o diversiune foarte eficientă. Fii conștient că urmează să mănânci când chiar nu ai nevoie și fă altceva, ceva ce îți face plăcere, ce îți oferă o bucurie, altceva decât mâncare și dulciuri. Îți vei antrena creierul să se relaxeze altfel.
• Ia gustări sănătoase în momentele în care nu te poți abține de la mâncare! Atunci când chiar nu poți ceda stimulilor ce vin de la stomac, măcar alege alternative sănătoase. Nu alege fast food ori altceva ce dăunează nu doar siluetei, ci și sănătății.
• Fă exerciții fizice! Când suntem stresați, mâncatul excesiv nu este niciodată o soluție. Tratează-ți corpul cu respect. Fă sport sau puțină mișcare, oriunde te afli, la birou sau acasă. Ieși la plimbare, urcă și coboară scări, orice îți poate duce atenția spre altceva decât mâncare”, spune Irina Alionte, fondator Bodyshape Transformation Center.
Dependența de zahăr
Multe persoane se confruntă cu nevoia constantă de a consuma alimente dulci. Iată câteva secrete care te pot ajuta să scapi de această dependență, dezvăluite de specialiștii de la Bodyshape Transformation Center:
• Mâncarea sănătoasă învinge dependența de zahăr! Odată ce te obișnuiești să consumi alimente sănătoase și reduci zahărul, de la o zi la alta, nu vei mai simți apoi nevoia să te refugiezi în astfel de plăcere. E mai greu la început, însă, odată ce avansezi, vei vedea că dispare nevoia de a consuma dulciuri.
• Ciocolata neagră, un aliat de nădejde! Este dulcele prieten cu silueta, consumat în cantități modeste.
• Smoothie-urile din fructe și legume. Sunt deserturi sănătoase și înlocuiesc cu brio o gustare nesănătoasă.
• Activitățile fizice ajută la eliminarea dependenței de zahăr! La fel ca în cazul mâncatului pe fond emoțional, sportul este și o modalitate de a ajunge în formă, și o activitate ce oferă bucurie și plăcere organismului. Consumăm calorii și, dacă ne și obișnuim să nu mâncăm zilnic zahăr, rezultatele se vor vedea asupra siluetei”.
Specialiștii de la Bodyshape Tranformation Center au ajutat mii de bucureșteni să slăbească sănătos, în special prin programul 6 Week Challenge, prin care se pot slăbi 6 kilograme în 6 săptămâni. Rezultatele sunt datorate îmbinării a trei piloni: antrenamente ghidate, nutriție personalizată și coaching pentru motivație și pentru a scăpa de mâncatul emoțional.
Sesiunile de coaching sunt urmate în paralel cu antrenamentul la sală, supravegheat de instructori cu expriență, mulți dintre aceștia campioni internaționali la diverse sporturi, obișnuiți astfel cu tot ce înseamnă pregătire psihică înaintea unei competiții. Având această componentă de coaching, cei care intră în lupta cu kilogramele în plus vor fi mult mai motivați, vor face sport cu plăcere, nu vor mai fi tentați să renunțe și își vor atinge obiectivele în timpul alocat de la bun început.