Cea de-a patra ediție a proiectului Ziua bună! – Ziua Voluntarilor Mici a mobilizat elevii în cadrul unei caravane ce a vizitat 174 de școli din județele Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Maramureș și Suceava. Sâmbătă, 14 aprilie, deșeurile din plastic strânse de micii voluntari au fost colectate în vederea reciclării.
La evenimentul de încheiere a proiectului, desfășurat în Cluj-Napoca, au participat reprezentanți ai tuturor celor implicați în proiect - voluntarii Tășuleasa Social, parteneri, autorități și profesori, dar și prieteni ai ONG-ului, jurnaliști și vloggeri.
Timp de 10 zile, elevii implicați au strâns deșeuri din plastic din gospodăriile proprii și din localități, având ocazia să-și implice și familiile în această acțiune.
La proiect au participat 150 de voluntari Tășuleasa Social, sprijiniți de partenerii implicați în proiect. La finalul acestei acțiuni, 30 de autocamioane au parcurs peste 4.000 de kilometri pentru a strânge 30.000 de saci cu deșeuri din plastic de la elevi. Prin această inițiativă s-a realizat un ciclu complet de colectare și reciclare: deșeurile strânse de participanți au fost colectate și vor fi predate unor reciclatori autorizați.˝Cel mai mult mă bucură că fiecare copil s-a implicat individual în proiect, lucru care a făcut ca această acțiune să fie atât de frumoasă și să aibă un impact atât de puternic.
Avem o problemă cu deșeurile din plastic și e absolut necesar să facem ceva. Problemele mediului sunt un împrumut pe care îl luăm de la generația viitoare, așa că este de datoria noastră să căutăm soluții la îndemâna fiecăruia.”, a spus Alin Uhlmann Ușeriu, președinte Tășuleasa Social."Implicarea în comunitate și grija pentru ceea ce lăsăm după noi sunt valori pe care le cultivăm la Coca-Cola HBC România și pe care ne bucurăm să le vedem împărtășite, an de an, de noi generații care participă la proiectul Ziua bună! - Ziua Voluntarilor Mici. Susținem proiectul ca parte a platformei noastre de sustenabilitate - După Noi - și ne bucură să vedem evoluția comunităților în care ne implicăm, cu fiecare nouă acțiune și cu fiecare obicei sănătos pe care îl deprind generațiile care ne urmează”, a declarat Irina Ionescu, Public Affairs & Communication Manager, Coca-Cola HBC Romania.
Proiectul Ziua bună! – Ziua Voluntarilor Mici încurajează elevii să se implice în dezvoltarea comunității prin voluntariat, implicând, de la an la an, un număr tot mai mare de copii.
Rezultatele proiectului în anii anteriori
2017 - acțiuni simultane de plantare în mai multe județe, la care au luat parte 13.000 elevi de gimnaziu din peste 70 de scoli, cu un bilanț de 41.000 de arbori plantați.
2016 - peste 8.000 de participanți de la 74 școli s-au implicat în activități de împădurire, plantări, ecologizări, precum și în inițiative sociale și culturale dedicate comunității.
2015 – 7.000 de elevi au participat la plantarea a 52.500 de arbori.